Coronavirus

COVID-19. Mihai Bendeac, „pildă” despre „conspiraționiști”

 

Mihai Bendeac a publicat pe pagina sa de Facebook o „pildă” preluată din realitate, prin care a descris felul în care îi vede pe cei care cred în conspirații privind pandemia de COVID-19.

Mesajul este, de fapt, pățania din ultima zi de muncă a unui pompier.

„CINE SUNT CONSPIRAȚIONIȘTII?
Sau, mai bine spus, cine sunt cei care vor muri în continuare ca niște cretini din pricina COVID peste câteva luni.
Acum 2 ani, un domn pompier, în ultima lui zi de serviciu, a povestit următoarea întâmplare. Ajuns la un incendiu îngrozitor, oamenii i-au spus că e un bebeluș în casa care ardea. Omul nostru s-a aruncat în flăcări, riscându-și viața, și a găsit bebelușul prins în spatele unui dulap. Copilul avea deja arsuri. A luat copilul în brațe, s-a uitat împrejur și a descoperit singura cale liberă care mai rămăsese: un geam.
S-a dus către fereastră și a strigat colegilor: «Hai băăă! Luați-l!!!». În acel moment, s-au auzit câteva voci urlând: «Nu-l dați pe geam, că încă nu e botezat!!!». Aceștia sunt cei care vor mai muri peste câteva luni din cauza COVID. Eu miercuri mă vaccinez.
Seară frumoasă și dați share!
PS – Nu vă lăsați îngrijorați de comentariile ce vor urma la această postare. Știința și inteligența nu se vor opinti în «Nu-l dați pe geam, că nu e botezat!»
PPS – Citiți comentariile. Luați-vă popcorn!!! Jesus!”, a scris actorul.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button