Coronavirus

COVID-19. BRAȘOVUL, cu școlile în scenariul galben – ce presupune acesta

  • tabel_2.jpg
 

Potrivit unui document oficial trimis autorităților din teritoriu, consultat de G4Media.ro, nici un județ nu se încadrează în scenariul roșu, în acest moment, când mai sunt cinci săptămâni până la începerea anului școlar, însă zece județe, printre care și Brașov, și București-Ilfov sunt în zona galbenă.

Criteriul epidemiologic în funcţie de care şcolile se vor încadra în scenariile „verde”, „galben” sau „roşu” este numărul total de cazuri noi înregistrat în ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori din localitatea în care se află şcoala. Scenariul „verde” înseamnă că în localitatea respectivă e mai puţin de o persoană dintr-o mie de locuitori detectată în ultimele 14 zile cu COVID-19; scenariul „galben” presupune între una şi trei persoane confirmate în ultimele 14 zile şi scenariul „roşu” – mai mult de trei cazuri la o mie de locuitori în două săptămâni.

În prezent, potrivit documentului citat, județul Argeș este cel mai aproape de scenariul „roșu”, în care școlile rămân închise, având 2,37 cazuri / 1000 locuitori în ultimele 14 zile.
Argeșul și încă nouă județe, inclusiv Brașovul, precum și București-Ilfov se încadrează acum în scenariul „galben”, în care copiii de grădiniță și din clasele primare, a 8-a și a 12-a merg la școală, iar restul – în funcție de decizia locală. La acest moment, celelalte județe se încadrează în scenariul „verde”, adică toți copiii merg la școală.

Această fotografie a momentului surprinde situația la nivel județean, însă decizia privind deschiderea fiecare unități de învățământ urmează să se ia la nivel local pentru fiecare școală, pe baza criteriilor epidemiologice și a asigurării regulilor de distanțare și igienă.

 

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare