Coronavirus

CORONAVIRUS. Guvern Global, pentru gestionarea pandemiei?! În Italia au decedat peste 900 de persoane în 24 de ore

 

Gorden Brown, fostul prim-ministru al Marii Britanii, le-a cerut liderilor mondiali crearea unui Guvern Global provizoriu, pentru gestionarea Pandemiei cu noul coronavirus, potrivit cotidianului britanic The Guardian.
„Această problemă nu poate fi abordată pe plan național. Trebuie să existe un răspuns global, coordonat”, a precizat el.

Solicitarea sa a fost făcută în cadrul teleconferinței G20 de ieri – 26 martie, prezidată de Arabia Saudită. El susține că ar trebui constituit un grup de experți, adunați într-un fel de Guvern Global cu puteri executive pe perioada pandemiei, al cărui obiectiv principal să fie crearea unui vaccin, producerea lui și prevenirea speculei.

Propunerea lui va alimenta teoriile numite „ale conspirației” care vorbesc, de mulți ani, despre planul elitelor financiare ale lumii de a crea un Guvern Mondial care să ia decizii pentru toată planeta, conform presei centrale.

Conform acestor teorii ale conspirației, pentru instaurarea unui Guvern Mondial este necesară o criză globală care să îi justifice apariția.

Situația în Italia devine tot mai îngrozitoare, de la o zi la alta… Astăzi a fost anunțat cel mai „negru” bilanț pe 24 de ore de până acum: 919 decese și 5.909 de cazuri nou confirmate cu COVID-19. De la începutul pandemiei, Italia a înregistrat 86.498 de infectări cu noul coronavirus și 9.134 de decese. Totodată, din nefericire, 3.732 de persoane sunt în stare critică.

Și Spania a întrecut cu mult China la numărul deceselor înregistrate la persoane infectate cu COVID-19 (4.934, comparativ cu 3.292). În Spania, numărul total de cazuri confirmate cu noul coronavirus este 64.059 (6.273 noi), dintre care 4.165 de persoane sunt în stare critică. Vedeți în tabelul alăturat!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare