Coronavirus

CORONAVIRUS. Cum se tratează indigenii din pădurea amazoniană?!…

 

Câțiva indigeni brazilieni din etnia Satere Mawe parcurg fluviul Amazon într-o canoe cu motor, în căutarea de plante medicinale specifice pentru simptomele date de noul coronavirus. 

Pentru a nu depinde de sistemul public de sănătate al statului Amazonas (din nordul Braziliei), suprasaturat, băștinașii recurg la cunoștințele dobândite din moși strămoși.

„Ne-am tratat toate simptomele pe care le-am resimțit cu remedii preparate de noi, după rețete ancestrale”, a explicat, pentru AFP, Andre Satere Mawe, care trăiește alături de alte 15 familii într-un sat situat relativ aproape de orașul Manaus.

„Fiecare, cu datele avute, a elaborat remedii pe care noi le-am testat. Acestea au conținut, de exemplu, infuzii din scoarță de copac, carapanauba (cu efecte antiiinflamatoare – n.a.), saracura mira (utilizată, de regulă, în tratamentul malariei – n.a.). Am făcut și ceaiuri cu ingrediente obișnuite – lămâie, mentă, mango, ghimbir, miere”, a mai precizat săteanul.

Evident că nu s-a efectuat nici un test pentru Covid-19 în așezarea cu pricina, dar Valda Ferreira de Souza, în vârstă de 35 de ani, este un caz suspect de coronavirus, resimțind toate simptomele infectării: „Am luat din toate leacurile primite. Mi-au făcut bine, eram obosită mai tot timpul, respiram cu greutate”.

Rosivane Pereira da Silva, 40 de ani, îl ajută pe Andre Sateré Mawe să prepare licorile, repartizându-le apoi în diverse flacoane, după nevoi.

„Vorbesc tot timpul cu bunicul meu, Marcos, în vârstă de 93 de ani, care cunoaște plantele medicinale”, a spus femeia pentru AFP.

Conform Ministerului Sănătății din Brazilia, 371 de indigeni au fost infectați până acum cu Covid-19, din care 23 au murit. Însă, Asociația Indigenilor din Brazilia are alte date: 537 de contaminări și 102 decese.

Indigenii Satere Mawe, în număr estimat de 13.000 în zona Amazonului, se ocupă de recoltarea guaranei, un fruct la mare vogă cu efecte energizante. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare