Coronavirus

BRAȘOV. Turist venit la munte, cercetat penal după ce le-a prezentat jandarmilor certificatul verde al altei persoane, la restaurant

 

Un bărbat în vârstă de 42 de ani, din Constanța, este cercetat penal după ce le-a prezentat jandarmilor montani brașoveni certificatul verde al altei persoane, în timpul unui control în Bran, județul Brașov.

„O patrulă a jandarmeriei montane aflată în serviciu în stațiunea agroturistică Bran a descoperit, într-un restaurant din centrul stațiunii, un bărbat în vârstă de 42 de ani, din Constanța, care, la solicitarea jandarmilor de a prezenta certificatul verde, a prezentat un document aparținând altei persoane. Au fost întocmite actele de sesizare, acestea urmând a fi predate poliției stațiunii Bran, pentru continuarea cercetărilor”, a informat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Brașov, Luiza Dănilă.

„Pe timpul acțiunilor desfășurate astăzi au fost aplicate 9 avertismente conform Legii 55/2020, respectiv OUG 23/2008 și 4 amenzi conform Legii 55/2020, respectiv OUG 23/2008 privind pescuitul și acvacultura.
Verificări privind modul de respectare a măsurilor de protecție sanitară au fost efectuate în incinta a 7 societăți comerciale, 9 stații de autobuz, 3 mijloace de transport în comun, 1 parc de distracții pentru copii aflat în aer liber, 1 centru comercial, 2 săli de jocuri și 3 PUB-uri.
Având în vedere faptul că vremea este în continuă răcire, permițând astfel practicarea sporturilor de iarnă și cunoscând faptul că pârtiile aflate în județul nostru se află în preferințele multor turiști, vă recomandăm pe această cale să evitați locurile aglomerate, să respectați toate recomandările și masurile stabilite de autorități privind combaterea și împiedicarea răspândirii pandemiei de COVID-19″, a adăugat sursa citată.

Jandarmii le recomandă turiștilor care aleg să plece pe traseele montane să se informeze temeinic în legătură cu condițiile meteo, să fie echipați adecvat sezonului rece, să respecte marcajele traseelor și să nu se abată de la acestea. În caz de urgență, să solicite ajutorul autorităților apelând numărul unic de urgență 112.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button