Coronavirus

BRAȘOV – BREAKING NEWS! COVID19 – INFECTARE INTRASPITALICEASCĂ, „promoție” în Spitalul Județean!

 
Așa și-a intitulat postarea pe Facebook, una realmente emoționantă, Constantin Paun, mărturisind că se simte cu inima frântă la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov. 


„Mă sună o domnișoară doctor, rezidentă, să-mi spună că mama s-a pozitivat în spital (că a fost o doamnă cu COVID 19 în salon). Ei nu au avut un Miofilin să-i dea la cerere, dar i-au dat CORONAVIRUS. Acum, dacă vreau, pot s-o iau acasă… Persoană, conform protocolului, în grad mare de risc protejată maxim acasă, dar INFECTATĂ ÎN SPITAL.
 
CE MAI POT SĂ FAC ACUM?
 
30.11 Sărut mâna, Mamă!
 
Sper că ai primit pachetul meu și blisterul cu pastile… Azi nu am mai avut o bancnotă de 10 lei și nici norocul să coboare vreo asistentă tânără (se pare că doar ele nu au buzunare largi la halat) așa că am mers pe mila Domnului, că după grimasele celei care mi-a luat pachetul nu cred că o să dorm bine.
De altfel nu dorm bine deloc, că de când te-am încredințat în mâinile urgentiștilor îmi pot doar imagina cum ești, ce ai sau de ce mai ai nevoie. O săptămână de incertitudine (în jurul unor frânturi de diagnostic despre o pată sau o tumoră pe creier), în care nu am văzut un document medical și nici vreun medic care să te țină în observație și să comunice și cu mine.
 
Eh, dar astea sunt vremurile… după ce ai plătit toată viața la stat, după ce ți-ai dăruit timpul Statului de multe ori lăsându-ne singuri acasă (că doar Protocolul Arsenalului Armatei te cerea prezentă) acum trebuie să mă aștepți pe mine cu scutece de la hypermarchet și cu pastile de la farmacie, chiar dacă la externare o să le găsim și pe factură.
 
Îmi pare rău că sunt slab, că nu-s în stare să te duc la cel mai curat spital din Europa (care e chiar în orașul ăsta și e singurul pe care l-a vizitat

Klaus Iohannis – Presedintele Romaniei), că nu m-am băgat în tot felul de încrengături care să poată trage sforile și pentru tine, sper și mă rog ca DUMNEZEU să țină cu tine și dacă pe tata l-a luat din mâinile hrăpăreților care s-au bucurat să-i ia pensia ca șpagă pentru o operație tardivă, măcar pe tine să te mai lase alături de mine.
 
Acum când Dr. Nelu Tataru și Raed Arafat se bat cu cărămida în piept pentru marea reformă în sănătate și marile salarii date personalului medical, eu pot doar să mă rog că n-o să faci parte din rândurile celor care mor pe capete prin spitalele din România, o adevărată India a Europei, pentru că la cum arată curățenia și ce mirosuri sunt în puținele spații în care am acces e clar că nu-mi rămâne altceva de făcut.
Tu n-o să poți merge la vot, dar o să merg eu și o să votez cu inima la tine și la DUMNEZEU”.
 
Poate, ar fi bine să aflăm și punctul de vedere al conducerii unității medicale amintite sau chiar al DSP-ului pe marginea subiectului relatat, unul în care se arată hâd, în toată splendoarea lui, cangrena sistemului medical de stat românesc.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare