Coronavirus

BRAȘOV. Audiență de mii de oameni la concertul online COVID-19

 

Mii de melomani au reacționat la primul concert online al Filarmonicii Brașov, transmis în tumultul acestei perioade joi, 19 martie 2020, pe pagina de facebook a instituției, transmit reprezentanții acesteia.
„Inițiativa Filarmonicii Brașov de a transmite live concertele înregistrate vine să încurajeze și să exprime solidaritatea artiștilor angajați, a personalului și a conducerii instituției cu publicul meloman și nu numai. Cei ce iubesc muzica clasică se pot bucura, de acasă,  de concerte de excepție susținute de muzicienii Orchestrei Simfonice brașovene, în fiecare zi de joi, de la ora 19, fiind transmis integral un concert simfonic. Cu un impact de mii de oameni, cu vizualizări care au trecut pragul zecilor de mii, cu sute de comentarii, decizia Filarmonicii de a transmite live concerte dovedește că muzica are darul de a echilibra în toate situațiile vieții și de a păstra spiritul sănătos al comunității. Astfel, melomanii s-au bucurat online de concertul înregistrat susținut de orchestra simfonică în ianuarie 2019, sub bagheta maestrului Cristian Mandeal, dirijor invitat permanent al Filarmonicii Brașov, solist fiind violonistul Francesco Manara”, afirmă Alexandra Grancea, PR al Filarmonicii Brașov.
Reacțiile au fost intense și pline de trăire: „Sunteți minunați”, „ne adună pe toți”, „Sunteți o bucurie a sufletului”, reprezintă doar un exemplu din sutele de comentarii ce stau mărturie pe pagina de facebook.
După transmisia live, concertele rămân postate în pagina de facebook a Filarmonicii și pot fi vizionate ulterior, pentru a oferi celor care doresc accesul la muzică clasică de calitate.
„Practic, derulăm o campanie de solidaritate și implicare pe care Filarmonica o va desfășura susținut prin muzică. Suntem aici! În plină pandemie COVID19, publicul se poate alina cu emoția  concertelor simfonice. Este o ocazie să ne regăsim pe noi înșine. Este binecunoscut efectul de păstrare a echilibrului prin muzică. Iar în această perioadă de stres, muzica este exemplul cel mai clar al eficienței comunicării nonverbale. Acum avem nevoie de asta. Comunicarea este foarte importantă, socializarea este un factor plus care influențează vitalitatea. Muzica transmisă online, este un act încurajator și coagulează oamenii în jurul acestei emoții. Este acea sursă vie de energie. Ne gândim că poate acest gest se extinde și, de ce nu, cei ce pot și le este la îndemână, să doneze prețul biletului unui concert pentru a sprijini această luptă! Să generăm un lanț al solidarității umane… Să dovedim că suntem oameni… că ne pasă. Și mai ales, să nu uităm… Destinul oamenilor poate fi schimbat de orice aspect pozitiv, sau de orice faptă bună”, mai spune Alexandra Grancea.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare