Coronavirus

BONUS. Peste 33 de milioane de lei pentru personalul COVID-19

  • spital_33.jpg
 

Cu întârziere pentru care dă vina pe spitale, Ministerul Sănătății anunță că a finalizat documentația pentru acordarea stimulentului de risc de care beneficiază personalul implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților infectați cu COVID- 19, conform OUG 43/2020. 44.074 de persoane din sistemul sanitar primesc bonificația aferentă lunii aprilie,

Astfel, pentru luna aprilie 2020, 14.355 de persoane din cadrul unităților de primiri urgențe, serviciilor de ambulanță, direcțiilor de sănătate publică, dar și rezidenți vor beneficia de o suplimentare a veniturilor cu 2.500 lei brut.

Sumele, în valoare de 33.053.000 lei, vor fi alocate de la bugetul de stat pentru ca unitățile să poată efectua cât mai rapid plățile. Sumele vor fi recuperate, mai apoi, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene.

De asemenea, în cadrul sistemului sanitar, alte 29.719 persoane din spitale, centre de dializă, laboratoare, unități sanitare de urgență și de transport sanitar aflate în contract direct cu casele de asigurări de sănătate vor primi stimulentul de risc aferent lunii aprilie din Fondul Unic de Asigurări Sociale de Sănătate. Sumele alocate de către CNAS sunt în valoare de peste 74.000.000 lei și vor fi, de asemenea, recuperate în cadrul proiectului cu finanțare europeană.

„Ministerul Sănătății a primit ultimele liste finale cu personalul din linia întâi care beneficiază de acest stimulent inclusiv vineri, în 15 mai. Ne-am confruntat cu multe reveniri sau, în unele cazuri, într-o primă fază chiar cu reticența managementului unităților de asumare a acestor liste. Eu sper ca acum lucrurile să fie clare și fondurile pentru luna mai să poată ajunge mai repede la oamenii care au muncit din greu perioada aceasta și care merită din plin această recunoaștere a efortului depus în beneficiul pacienților. Am cerut ca plățile să fie realizate cât mai rapid, în următoarea perioadă”, a declarat Nelu Tătaru, ministrul Sănătății.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare