„Alexie cel Cald”, „Omul lui Dumnezeu”, sfânt al primăverii

„Alexie cel Cald”, „Omul lui Dumnezeu”, sfânt al primăverii. 17 martie este ziua în care, în calendarul creștin ortodox este pomenit Sfântul Cuvios Alexie, supranumit „Omul lui Dumnezeu”, „Alexie cel Cald”. În calendarul tradițional românesc e o sărbătoare cunoscută sub numele de Alexii sau Ziua Șarpelui, Ziua Peștelui, Retezatul Stupilor și face parte din același ciclu ritualic de înnoire a timpului calendaristic, în prag de primăvară.

Cuviosul Alexie s-a născut la Roma, ca fiu al unui înalt dregător, Eufimian, plin de bogăţii, dar om smerit și credincios, ca și soţia sa, Aglaida. Pentru rugăciunile lor stăruitoare, Dumnezeu le-a dăruit, în ciuda vârstei înaintate, un fiu, Alexie, care s-a dovedit a fi un copil precoce. Ajuns la vârsta potrivită, tatăl său i-a ales mireasă și l-a dus la cununie, dar Alexie și-a binecuvântat mireasa, apoi i-a înapoiat inelul și a plecat, în ascuns, spre Edessa. Acolo, după ce a împărţit puţina avere ce-o luase cu el, a trăit 17 ani în jurul bisericii, îmbrăcat sărac, hrănindu-se din mila enoriașilor. A propovăduit învățătura creștină cu râvnă, iar când ierarhul acelui loc – printr-o vedenie de la Maica Domnului, care i-a cerut să-l aducă pe „Omul lui Dumnezeu” a aflat despre viaţa lui de sfinţenie – l-a pus la rang de de mare cinste, el a fugit și s-a întors la casa părintească, unde a trăit fără a spune nimănui cine este, ca un cerșetor, timp de 17 ani. Sfântul a slujit la curtea părintelui său până s-a sâvârșit din viață.
În acea duminică dimineață, clopotele bisericilor din Roma au pornit să bată singure, iar o voce din altarul bisericii în care împăratul participa la Liturghie cerea să fie adus „Omul lui Dumnezeu”. Căutat în toată Roma, acesta a fost găsit lângă adăpostul animalelor de la curtea lui. Intrat în camera slujitorului cel sărac, tatăl a aflat cu durere, din scrisoarea de adio, că sluga plecată la Domnul, Alexei cu chipul transfigurat de lumină, era chiar fiul său. „Toată săptămâna aceea, părinții și soția lui Alexie au stat în biserică, plângând lângă cinstitele moașe. Dar împăratul a poruncit să se pregătească o raclă de marmură, împodobită cu smarald și aur, apoi au pus într-însa pe Sfântul Alexie, omul lui Dumnezeu. Și îndată a izvorât din sfintele moaște mir cu bună mireasmă și a umplut racla, încât se ungeau cu acel mir toți pentru vindecarea tuturor neputințelor. Și au făcut îngropare cinstită Sfîntului Alexie, omul lui Dumnezeu, slăvind pe Dumnezeu, Cel preamărit și închinat în Treime. Alexie a fost supranumit și «Omul cel cald al lui Dumnezeu»”, atestă tradiţia Bisericii. Trupul i-a fost îngropat în Biserica Sf. Ap. Petru.

Sfântul familiilor fără copii

„Alexie cel Cald”, „Omul lui Dumnezeu”, sfânt al primăverii. Pentru oamenii de la țară, sărbătoarea din 17 martie era și mai este pe alocuri un important prag calendaristic. Prin tradiție, Cuviosul Alexie era considerat Sfântul familiilor fără copii, dar și patronul viețuitoarelor care iernează sub pământ, sub pietre, în scorburi, sub scoarța copacilor. Astfel, după Ziua Crucii, sărbătorită la 14 septembrie, se spune că Sfântul Alexie încuie Pământul, pentru a-i feri pe oameni de pagubele pe care micile vietăți le pot provoca, iar 17 martie este momentul în care Cuviosul încălzește Pământul pentru a elibera vietățile din hibernare.

În ziua de Alexii, oamenii de la sate obișnuiau să aprindă focurile prin livezi, acestea simbolizând curățenia rituală a gospodăriilor, pentru a ajuta soarele să depășească momentul echinocțiului de primăvară. În zorii zilei, se măturau și se greblau curțile, livezile și grădinile, iar gunoaielor li se dădea foc. Era de bine ca în dimineața acestei zile să se afume gospodăria cu petice aprinse – mai ales din ștergarele în care a fost dus vasul cu Pasca de Paști -, cu busuioc, tămâie, sămânță de cânep, iar focurile să se facă în mijlocul grădinii ori al livezii, crezându-se că astfel ograda va fi păzită de insecte, iar oamenii și vitele, de boli și mușcături de șarpe. Tinerii sar peste focurile făcute din frunzele strânse cu o zi înainte și cocenii adunați de prin grădini, în credința că vor fi feriți de boli pe întreg anul și vor fi feriți și de înțepătura insectelor. Dacă insectele ies înainte de Alexie, pământul va îngheța și pomii nu vor mai rod.
Se mai zice că Sfântul Alexie ar fi avut mai multe înfățișări. O legendă povestește că, deoarece oamenii aveau mult de suferit din cauza insectelor, Dumnezeu le-a adunat pe toate și le-a închis într-o raclă și l-a chemat pe Alexie s-o arunce în apa mării. Ajuns la destinație, Alexie nu a putut rezista, însă, curiozității și a deschis racla, astfel încât toate acestea s-au răspândit din nou pe pământ. Pentru că nu a ascultat de Dumnezeu, Alexie a fost pedepsit să adune, între 17 martie și 14 septembrie, insectele împrăștiate prin lume.

Ziua Șarpelui

„Alexie cel Cald”, „Omul lui Dumnezeu”, sfânt al primăverii, Alexie cel Cald mai era socotit stăpânul șerpilor, prin urmare ziua lui e și Ziua Șarpelui. Această credință impunea interdicții specifice de muncă. În mod special, femeile nu aveau voie să toarcă, să țese, să depene sau să folosească foarfecele, acul sau furca de tors. Era interzis, de asemenea, a se aduce în casa lut și surcele, iar dacă lutul era adus din timp, acum se înmuia cu apă și se astupau cu el toate găurile și fisurile de la sobă, crezându-se că, în felul acesta, se astupau și ochii șarpelui, iar oamenii erau feriți de mușcătura lui. Imediat după aceasă zi le era permis oamenilor să ucidă șarpele, atunci când acesta le ieșea în cale. Se zicea că dacă întâlnești în ziua lui Alexie orice fel de șarpe, nu trebuie să-l ucizi, altfel riști să ai o cumpănă în acel an. Șarpelui nu i se pronunța numele de ziua lui, pentru a-i putea fi câștigată bunăvoința pe timpul verii. În cazul în care cineva rostea din greșeală cuvântul șarpe, acesta trebuia să spună neapărat un descântec. În unele regiuni, se făcea un foc mare într-o groapă, se punea într-o oală apă și o bucată de mămăligă, ca să aibă șerpii ce bea și ce mânca, ca să nu iasă din groapa aceea toată vara. De asemenea, momârlanii evitau de Alexii să ia în mână un obiect ascuțit, deoarece se credea că omul va vedea numai șerpi pe tot parcursul anului.

Ziua Peștelui și Retezatul Stupilor

„Alexie cel Cald”, „Omul lui Dumnezeu”, sfânt al primăverii. În alte zone ale țării, Sărbătoarea Cuviosului Alexie mai este numită și Ziua Peștelui sau Retezatul Stupilor, pentru că peștii încep să se zbată în ape, iar albinele ies din stupi. Pescarii susțin că Sfântul Alexie este cel care aduce peștii din adâncuri la suprafața apelor. Ei obișnuiau să țină post negru toată ziua sau să prindă un singur peștișor, pe care, după ce-l descântau, îl mâncau de viu, în speranța unui an spornic la pescuit. Tot în această zi, se legau tulpinile pomilor fructiferi cu paie, ca să nu dea omizile pe crengi, se suna din clopoței sau se făceau zgomote, bătând în fiare vechi, pentru ca să sperie târâtoarele și toate gujuliile (insectele). Cine nu respectă Alexiile, tot anul e bântuit de boli. Tot de azi, sunt scoși și stupii afară, de aceea se mai numește Retezatul Stupilor. În această zi se făceau și previziuni meteorologice. Se zice că de Alexii încep să cânte broaștele. Dacă broaștele cântă înainte de 17 martie, atunci e semn că primăvara va fi lungă și rea. Dacă încep să cânte chiar în ziua de Alexii, atunci e semn că vor urma zile blânde și călduroase.