Un polițist a violat cel puțin șase femei chiar în secția de poliție
Un polițist a violat cel puțin șase femei chiar în secția de poliție. Un polițist, în vârstă de 52 de ani,a fost pus sub acuzare la Toulouse pentru viol și agresiune sexuală asupra a șase femei, fapte comise între 2017-2018. Poliţistul este acuzat că a comis aceste fapte în incinta secţiei de poliţie din Toulouse unde lucra, informează Lefigaro.
În 2018, o femeie audiată într-un alt dosar, a reclamat că a fost violată de un ofiţer de poliţie din Toulouse, în 2017, când a venit la secţia de poliţie pentru a se plânge de partenerul său violent.
Inspectoratul General al Poliţiei Naţionale (IGPN) a preluat cazul şi l-a convocat pe ofiţerul de poliţie după această primă plângere. Acuzatul a dat apoi numele altor două femei cu care ar fi întreţinut relaţii sexuale în incinta secţiei de poliţie, dar “consimţite”, potrivit acestuia.
IGPN a efectuat o anchetă ”foarte amănunţită”, în urma căreia au ajuns să găsească alte trei femei. De fiecare dată, potrivit avocaţilor, este vorba de acelaşi modus operandi:
„Este vorba de femei care se află într-o situaţie fragilă, care vin să depună plângeri în legătură cu situaţii complicate, care implică adesea custodia copiilor. Clienta noastră a fost uluită în momentul evenimentelor, care au avut loc la finalul audierii, când era în lacrimi după ce i-a mărturisit informaţii compromiţătoare. În total, şase femei au depus o plângere”.
Poliţistul a fost pus sub acuzare pentru “viol şi agresiune sexuală” în 2019 şi suspendat din funcţie.
La momentul respectiv, el a fost plasat în arest preventiv timp de trei săptămâni înainte de a fi eliberat. El se află acum sub control judiciar în aşteptarea procesului său.
Poliţistul se apără spunând că a fost un complot şi că aceste femei au fost asociate pentru a-i face rău, dar ele ”nu se cunosc deloc, nu au fost niciodată în contact”, potrivit apărătorilor lor.
„Acestea sunt victime care au trebuit să fie căutate, IGPN a trebuit să le convingă să depună o plângere. Clientul meu a sfârşit prin a face acest lucru în 2020”, au mai precizat apărătorii victimelor.
„Este important de reţinut că acest individ se declară nevinovat”, susţine avocatul care îl reprezintă pe poliţistul acuzat. El a adăugat că acesta a comis o vină disciplinară şi morală, dar nu una penală.
Un polițist a violat cel puțin șase femei chiar în secția de poliție. Poliţistul susţine că nu a perceput lipsa consimţământului, aspect care va fi dezbătut în ziua procesului.
Avocatul a afirmat că este vorba de un caz “complicat” şi că “suferinţa părţilor civile” nu trebuie să o “excludă” pe cea a acuzatului.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.