Vacanța de Paști repusă în calendar
Vacanța de Paști repusă în calendar. Discuția despre vacanța de Paști 2024 a fost tranșată de Ministerul Educației. S-a ajuns astfel la desființarea vacanței de primăvară inițiale, cea între 13-21 aprilie, propusă și anunțată drept „avizată” cu partenerii de dialog social.
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, declara, în urmă cu o lună, că în anul şcolar 2023-2024 va fi o situaţie deosebită cu privire la vacanţa de primăvară. Aceasta era între Paştele Catolic şi cel Ortodox, dat fiind că există o distanţă mare, de peste o lună de zile, între cele două sărbători.
„În anul respectiv, avem o distanţă mare între sărbătorile pascale catolice şi sărbătorile pascale ortodoxe, este cam o lună de zile. În logica împărţirii echilibrate a modulelor, adică să avem un număr de săptămâni comparabile, vacanţa de Paşte pică fix la mijloc. Da, deci există zilele libere legale pentru cele două sărbători, iar vacanţa de primăvară pică undeva la mijloc”, preciza atunci ministrul Educaţiei.
Vacanța de Paști repusă în calendar. Acum, calendarul anului școlar anunțat ca aprobat și transmis către Monitorul Oficial are o vacanță în perioada 27 aprilie – 7 mai 2024. Include doar zilele de Paști ale ortodocșilor, conform anunțului instituției. Paștele catolic (și reformat, evanghelic etc.) va fi, în 2024, pe 31 martie. Elevii de aceste confesiuni vor merge normal la școală înainte și după weekend-ul pascal. Astfel, ei au liber din 29 martie până în 2 aprilie 2024. Reamintim că, spre deosebire de Codul Muncii, în sistemul de învățământ se acordă zi liberă și în a treia zi de Paști.
„Ministrul Educației, Ligia Deca, a semnat ordinul privind structura anului școlar 2023-2024”, potrivit anunțului citat. „A fost integrată propunerea de modificare a proiectului, astfel încât vacanța de primăvară din anul 2024 să includă perioada sărbătorilor pascale”, iar durata cursurilor a rămas aceeași – 36 de săptămâni.
Vacanța mobilă, în februarie
Coordonatele generale sunt ca la anunțul precedent al ministerului, din urmă cu aproape o lună: cursurile încep pe 11 septembrie 2023 și nu pe 4 septembrie, cum prevedea ordinul cu structura anului școlar actual. Data încheierii cursurilor este 21 iunie 2024, deși mai multe organizații au arătat că asta ar însemna examene cu miză mare susținute, probabil, la temperaturi caniculare.
Săptămâna de vacanță mobilă, de schi, cea la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, va putea fi stabilită în perioada 12 februarie – 3 martie 2024, conform calendarului
Spre deosebire de anul în curs, „Școala altfel” și „Săptămâna Verde” se pot organiza doar în module diferite, în perioada 11 septembrie 2023 – 26 aprilie 2024.
Vacanța de primăvară pentru elevii români cuprinde, de regulă, perioada sărbătorilor pascale. Ea este stabilită astfel încât să includă atât Paștele catolic, cât și cel ortodox.
Paștele ortodox 2023 va fi în 16 aprilie, iar Paștele catolic 2023, în 9 aprilie, perioada în care elevii vor fi în vacanță de primăvară.
Structura anului școlar 2023 – 2024
Vacanța de Paști repusă în calendar.
Anul școlar 2023 – 2024 se structurează, pe intervale (module) de cursuri și intervale de vacanță, astfel:
Cursuri – de luni, 11 septembrie 2023 până vineri, 27 octombrie 2023.
Vacanţă – de sâmbătă, 28 octombrie 2023 până duminică, 5 noiembrie 2023.
Cursuri – de luni, 6 noiembrie 2023 până vineri, 22 decembrie 2023.
Vacanţă – de sâmbătă, 23 decembrie 2023 până duminică, 7 ianuarie 2024.
Cursuri – de luni, 8 ianuarie 2024 – până vineri, 9 februarie 2024, respectiv vineri, 16 februarie 2024 sau vineri, 23 februarie 2024, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ.
Vacanță – o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 12 februarie – 3 martie 2024.
Cursuri – de luni, 19 februarie 2024, respectiv luni, 26 februarie 2024 sau luni, 4 martie 2024, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până vineri, 26 aprilie 2024.
Vacanţă – de sâmbătă, 26 aprilie 2024 până marți, 7 mai 2024.
Cursuri – de miercuri, 8 mai 2024 până vineri, 21 iunie 2024.
Vacanţă – de sâmbătă, 22 iunie 2024, până duminică, 8 septembrie 2024
Elevii de clasa a VIII-a încheie cursurile pe 14 iunie.
Liceenii din clasele a XII-a și a XIII-a încheie cursurile cu o săptămână mai devreme, pe 7 iunie 2024.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
[…] cade întotdeauna duminică, la zece zile după Înălţare şi la 50 de zile după Paşti. Este, totodată, sărbătoarea întemeierii Bisericii creştine, pentru că, în aceeaşi zi, în […]
[…] și-a ales vacanța mobilă. Anul școlar 2023—2024 este structurat astfel:Intervale de […]