Delicte

Percheziții (și) la Brașov, într-un dosar de înșelăciuni cu criptomonede

Percheziții (și) la Brașov, într-un dosar de înșelăciuni cu criptomonede…

Au fost efectuate percheziții într-un dosar de înșelăciuni și spălare a banilor. Polițiștii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J. Timiș au pus în executare 12 mandate de percheziție domiciliară, în județele Timiș, Constanța, Brașov, Iași, Hunedoara și în municipiul București. Concomitent cu acestea, au fost făcute 13 percheziții în Republica Moldova, vizând același dosar penal, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și spălare de bani.

9 mandate de aducere au fost puse în executare.

Dosarul penal este în instrumentarea Serviciului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Timiș. Suspecții sunt acuzați de înșelăciuni legate de tranzacționarea criptomonedelor.

Prejudiciu de peste 1,6 milioane de lei

În urma investigațiilor efectuate, s-a stabilit că faptele ar fi fost comise în perioada 2020- 2021, în dauna a 32 de persoane vătămate. Prejudiciul total cauzat ar fi în valoare de 1.632.000 de lei.

Schema infracțională ar fi constat în înșelarea persoanelor, în România, sub pretextul investirii sumelor de bani pe platforme investiționale online.

În acest scop, bănuiții ar fi creat conturi false pe rețele de socializare, conectate la companii inexistente.

Bănuiții le-ar fi promis persoanelor contactate că o să investească sumele de bani încredințați lor de către victime pe burse de vânzare-cumpărare a valutei virtuale, cu obținerea în maxim două luni a „profitului garantat”.

Mai exact, aceștia ar fi lansat promisiuni false precum că profitul ar putea cifra uneori până la 95%, 18% profit pe zi, inclusiv profit de 100%, spunându-le că dacă depun 100 de euro, în 72 de ore vor primi dublu.

Ulterior, banii investiți de către victime ar fi fost transferați în conturile din Republica Moldova ale bănuiților. Acolo ar fi fost spălați, pentru camuflarea originii lor ilegale.

Mai mult, pentru câștigarea încrederii victimelor, acestea ar fi fost inițial determinate să transfere sume mici de bani cu titlu de investiție, iar ulterior le-ar fi fost retrimise sumele de bani transferate, precum și presupusul profit.

Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore.

Activitățile au beneficiat de sprijinul EUROJUST, Direcției de Investigații Criminale, Direcției Operațiuni Speciale și polițiștilor de investigații criminale din cadrul județelor în care s-au derulat activitățile.

Inculpații beneficiază de prezumția de nevinovăție.

foto – arhivă

Vezi și: Înșelăciune de peste 40.000 de euro cu cryptomonede?!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button