Un expert IT, angajat ca babysitter, condamnat la 14 ani de închisoare
Un expert IT, angajat ca babysitter, condamnat la 14 ani de închisoare
Un tribunal din oraşul Köln, vestul Germaniei, a condamnat marţi un bărbat la 14 ani şi şase luni de închisoare pentru abuz împotriva copiilor, fapte săvârşite în timp ce acesta lucra ca babysitter în perioada 2005-2019 în oraşul Wermelskirchen, relatează MSN.
Bărbatul, în vârstă de 45 de ani, expert IT, s-a prezentat părinţilor ca fiind babysitter pe platforme online şi apoi a intrat în contact cu victimele sale. În cele mai multe cazuri, agresorul şi-a filmat abuzurile, informează Agerpres.
În timpul procesului la Tribunalul Regional din Köln, el şi-a mărturisit faptele pe care le-a descris ca fiind “abjecte”.
Bărbatul a fost acuzat de peste 120 de infracţiuni de abuzuri sexuale împotriva a 13 copii comise între 2005 şi 2019. Potrivit rechizitoriului, cea mai tânără victimă a fost o fetiţă în vârstă de aproximativ o lună.
Ca şi în cazul altor cazuri complexe de abuzuri în Germania în ultimii ani, dosarul a condus la numeroase alte investigaţii.
Un expert IT, angajat ca babysitter, condamnat la 14 ani de închisoare. Bărbatul a fost arestat de poliţie în decembrie 2021 în locuinţa în care trăia alături de soţia sa în oraşul Wermelskirchen, la aproximativ 20 km nord-est de Köln.
În timpul procesului, un ofiţer a declarat că poliţia a vrut să aresteze suspectul în timp ce acesta se afla conectat la computer pentru a putea obţine înregistrările cu abuzurile comise de acesta şi alte filmări cu pornografie infantilă aflate în posesia sa.
Bărbatul se afla în timpul unei videoconferinţe cu colegii săi în momentul în care a fost arestat de poliţie.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Un barbughey, evident