Săptămâna Nebunilor, cu ultimele petreceri și dezlegări

Săptămâna Nebunilor, cu ultimele petreceri și dezlegări. Săptămâna Nebunilor din tradiția populară, cea care începe astăzi, se suprapune peste Săptămâna Albă sau Săptămâna Brânzei din calendarul bisericesc ortodox. Ea e denumită astfel pentru că nu se mai consumă deloc carne, ieri fiind Lăsatul/Lăsata Secului de carne, ci doar ouă, pește și lapte cu derivatele sale, inclusiv miercuri și vineri, fiind perioada ce pregătește intrarea în Postul Paștelui.

Lăsata Secului, în două duminici

Sărbătoarea Sfintelor Paști este precedată de unul dintre cele patru posturi mari de peste an, rânduite în Biserica Ortodoxă. Postul Mare sau postul Sfintelor Paști este chiar cel mai lung și aspru post pentru creștini. Lăsatul/lăsata secului are loc în ultima zi în care se mai poate mânca „de dulce”. Pentru începutul postului Sfintelor Paști există două date de lăsat al secului, una pentru carne (Duminica Înfricoșătoarei Judecăţi) – cea de ieri, cealaltă pentru lactate, ouă și pește (Duminica Izgonirii lui Adam din Rai), anul acesta, în 26 februarie.

Ritual de înnoire a timpului

Săptămâna dintre cele două date este ultima săptămână dinaintea unei lungi perioade de privaţiuni și, prin urmare, este un răstimp de agitaţie, nebunii, veselie, manifestări dezlănţuite, care culminează cu petrecerea plină de excese dată cu o zi înainte de intrarea în post. Pe de altă parte, Săptămâna nebunilor este marcată și de acte rituale specifice începutului de an agrar, celebrat la echinocţiul de primăvară. Astfel, prof. Ion Ghinoiu preciza: „prin fixarea Paștelui în raport cu echinocţiul de primăvară și faza lunară, cele mai importante sărbători și obiceiuri păgâne au fost împinse în afara ciclului pascal, la Lăsatul secului și la Rusalii”.

Potrivit folcloristului Simeon Florea Marian, oamenii au numit-o Săptămâna Nebunilor, întrucât „numai nebunii pornesc a se însura, numai proștii și urâții abia acum dau zor ca să se căsătorească, pe când toți cei cuminți, câți au avut de gând să se însoare în decursul cârnilegilor (sau al „câșlegilor”, adică perioada dintre Sfântul Ion și începutul Postului Mare, în general, perioadele „de dulce” dintre posturi ­ n.r.) s-au însurat cu mult înainte”.
Profesorul Ion Ghinoiu afirmă că înnoirea timpului în calendarul popular românesc se desfășura după un ritual care, pentru a fi împlinit, necesită mai multe zile cosmogonice. La fel se întâmplă și la începutul de an nou agrar, zilele cosmogonice fiind împărțite în două perioade diametral opuse de către ceea ce se numește „Revelionul Lăsatului Sec de Paști”. Ritualul de înnoire a anului agrar cuprinde o perioadă de îmbătrânire și degradare a timpului, evidențiată prin practici în care apar mascații și elemente orgiastice (așa-­numita Săptămână a Nebunilor), și o perioadă cu practici de purificare a spațiului, de reîntronare a armoniei și echilibrului (prima săptămână a Postului Paștelui, numită în calendarul popular Săptămâna Cailor lui Sântoader).

Mascații fac „nerozii și glume” 

Săptămâna Nebunilor, cu ultimele petreceri și dezlegări. Prin obiceiuri și practici rituale, oamenii creează imaginea de îmbătrânire și degradare a timpului: mascații (bărbați îmbrăcați în haine femeiești), numiți Măscăruși, Fărsăngani sau Brondiști, intrau în șezători, unde făceau „nerozii, nebunii și glume”. Ei luau nevestele și fetele la joc, improvizau diferite dansuri, foloseau expresii licențioase, însoțite de gesturi obscene. În același registru orgiastic se înscriu și jocul, ca și consumul excesiv de mâncare și băutură la Lăsatul (Lăsata) Secului, ca și faptul că petrecerile nocturne au amploarea unui Revelion, dându-li-se valoare de An Nou. În această tradiție se înscriu Alaiul Măștilor, ca și Fasching-ul, cu foma adaptată Fărșang (carnaval), un obicei popular al comunităților germane și maghiare din Ţara Bârsei, dar și „Roata în flăcări”, obicei păstrat la Șinca.
Ion Chelcea, în 1939, scria că tinerii se mascau în personajele unei nunţi, de la mire și mireasă, la nași, preot, dascăl și până la nuntași, și străbăteau așa uliţele satului, speriind copiii și sărutând fetele tinere. Se îndreptau către un pom sub care era oficiată o parodie de cununie. Se opreau apoi la râu, unde mirii se spălau pe mâini, într-un gest ritual, apoi se îndreptau cu toţii către casele oamenilor, unde erau cinstiţi cu băutură.