Expres

Șoim la Aeroportul Internațional Brașov

Șoim la Aeroportul Internațional Brașov.

Pasărea a fost văzută de controlorii de trafic de la Arad, live, pe aeroportul de la Ghimbav. Șoimul a fost reperat și filmat zilele trecute de camerele mobile amplasate la clădirea de contingență.

Șoim la Aeroportul Internațional Brașov.

„În timp ce pe multe aeroporturi din lume sunt aduşi şoimi care să ţină la distanţă stolurile de păsări ce ar putea periclita siguranţa aeronavelor, la Braşov aceste răpitoare sunt la ele acasă. Sunt convins că ne vor ajuta să avem zboruri fără incidente provocate de înaripate. Operatorii de la Arad au mai văzut şi alte vietăţi – iepuri, vulpi, câini. Chiar fazani, însă, deocamdată, niciun castor! Lăsând gluma la o parte, trebuie spus că senzorii aparatelor detectează orice obiect static sau în mişcare, care uneori poate scăpa vederii – cu ochiul liber sau cu binoclul – controlorului de trafic dintr-un turn de control clasic”, a relatat Adrian Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov.

Adrian Veștea a mai precizat: „De altfel, sistemul remote este unul proactiv. Vine în întâmpinarea pilotului înainte ca acesta să ajungă să se confrunte cu o problemă pe pistă. Camerele mobile dispun de funcţia de tracking. Astfel, pista este «scanată» de la un capăt la altul pentru a se detecta orice anomalie sau obstacol. Reprezintă un element de siguranţă în plus faţă de ceea ce asigură un turn de control clasic”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

6 Comentarii

    1. Aurolac, tot redus mintal ai rămas. E genetică treaba sau de la wax? La tine e genetică pură. Ca și alcoolismul. Să-ți aduc aminte cine ești, boschete: „Te trezesti a doua zi din betie si te gandesti cu groaza ce ai pescuit aseara: el sau ea.” În data de 09-10-2021, ora 01:05:06, în bzb.ro.„Eu in carciuma m-am nascut, in carciuma vreau sa mor.” În mytex.ro, data 27-09-2121 la 23:21.Te-am citat ca să știe și lumea cine ești tu, nu de alta. Poate e unul care nu a mai citit această fițuică pînă acum.

  1. Laudati-va cand o sa vedeti si aeronave comerciale acolo si cat mai multe nu una pe zi sau la doua zile. Pana atunci aeroportul va fi o mare gaura financiara pe care contribuabilii din judetul Brasov o sa o suporte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button