Expres

A murit academicianul Ovidiu Bojor

A murit academicianul Ovidiu Bojor

Ovidiu Bojor, una dintre cele mai importante personalități românești, a murit la vârsta de 98 de ani.Decesul academicianului Dr. Farm. Ovidiu Bojor a fost anunțat de Asociația Patronală „Planta Romanica”, al cărui președinte onorific era.

Potrivit asociației, Ovidiu Bojor a fost cel mai mare fitoterapeut român, doctor farmacist, membru de onoare al Academiei de Științe Medicale.„Este deținător al titlului de Senior Honoris Causa, brevet acordat de către Forumul Președinților Patronatelor din România și Diploma de Merit Academic, acordată de președintele Academiei Române. Ovidiu Bojor, doctor în farmacie şi specialist în fitoterapie, s-a născut la 1 noiembrie 1924, la Reghin, judeţul Mureş.

A absolvit Facultatea de Farmacie din cadrul Institutului de Medicină şi Farmacie din Bucureşti (1950). În 1968 a devenit doctor în farmacie cu teza: “Contribuţii la studiul ciupercii Claviceps purpurea”. Este considerat fondatorul fitoterapiei moderne în România.
A murit academicianul Ovidiu Bojor. A publicat, singur sau în colaborare, peste 200 de lucrări ştiinţifice şi peste 500 de articole în presa centrală. Este autorul a mai mult de 30 de tratate de specialitate şi de cărţi de informare ştiinţifică, dintre care menţionăm: “Farmacia naturii”, vol. I şi II; “Plantele medicinale de la A la Z”; “Miracole terapeutice ale plantelor”; “Flora medicinală a României”; “Fitoterapie tradiţională şi modernă”; “Pledoarie pentru viaţă lungă”; “Ghidul plantelor medicinale şi aromatice de la A la Z”; “Plante şi miresme biblice – hrană pentru suflet şi trup”; “Sănătate prin seminţe, legume şi fructe”; “Afecţiunile aparatului respirator”; “Compendiu de terapie naturală: nutriţie, fitoterapie, cosmetică”; “Iubire, dragoste, sexualitate”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button