Trăia cu 800 de şobolani în apartament
Trăia cu 800 de şobolani în apartament.
Peste 800 de şobolani au fost descoperiţi în locuinţa unei femei din Germania. Poliţiştii au fost alertaţi de vecinii care reclamau mirosul neplăcut. Femeia ar suferi de o boală gravă, potrivit DPA, citat de Agerpres.
Săptămâna trecută, poliţia animalelor din landul Renania-Palatinat a eliberat 400 de şobolani din casa femeii.
În timpul unei noi acţiuni, marţi, autorităţile, susţinute de voluntari de la protecţia animalelor, au salvat încă cel puţin 400 de animale. Este probabilă o nouă operaţiune pentru eliberarea celorlalte.
Un purtător de cuvânt al districtului a spus că autorităţile au aflat de acest caz ca urmare a plângerilor depuse de vecini care reclamau mirosul neplăcut.
Trăia cu 800 de şobolani în apartament. Autorităţile au în vedere ipoteza ca femeia să sufere de Tulburare de tezaurizare compulsivă (DSM-5), hoarding.
Aparent femeia credea că situaţia se află sub control. Nu conștientiza faptul că a trăi cu sute de șobolani în apartament reprezintă o problemă.
Anchetatorii analizează posibilitatea ca femeia să fie pusă sub acuzare.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.