Expres

O tânără mamă a decedat într-o zonă înzăpezită

O tânără mamă a decedat într-o zonă înzăpezită

O tânără mamă a murit la scurt timp după intervenția salvatorilor, într-o zonă izolată din Apuseni.
Femeia, o tânără de 33 de ani, care născuse în urmă cu trei zile, fiind la a 7-a sarcină, s-a simțit rău și a fost chemată de urgență o ambulanță, însă condițiile meteo au îngreunat ajungerea salvatorilor, potrivit Alba24.

Pompierii din Câmpeni au fost mobilizați astăzi, pentru o intervenție la un caz medical, în localitatea Scărișoara. La ora 11.30, ISU Alba a anunțat că femeia a fost preluată de pompierii militari și predată echipajelor medicale. În stare de inconștiență, dar cu semne vitale.

Ulterior, la aproximativ 20 de minute de la sosirea salvatorilor, tânăra a intrat în stop cardio-respirator și s-au început manevrele de resuscitare de către echipajul SAJ.

Femeia nu a răspuns însă manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul acesteia, a transmis ISU Alba. Bebelușul femeii a fost transportat la CPU Câmpeni de echipajul SMURD. Acesta este conștient, fără probleme medicale, au mai transmis pompierii militari din Alba.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button