Expres

Material lemnos de 35.000 de lei, confiscat de polițiștii brașoveni

Material lemnos de 35.000 de lei, confiscat de polițiștii brașoveni. Verificările au avut loc timp de câteva zile. A fost verificată o societate din Zărnești, jud. Brașov.


În fapt, perioada de 19-26 ianuarie, polițiștii de la Serviciul Ordine Publică Brașov – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, cu sprijinul personalului silvic din cadrul Ocolului Silvic Brașov, au efectuat un control pe linia prevenirii și combaterii faptelor ilegale asociate cu deținerea, circulația, depozitarea, și comercializarea materialului lemnos la o societate de profil de pe raza localității Zărnești,  jud. Brașov.
În urma acestei activități s-a constatat că societatea deținea 47,5 m3 lemn rotund din speciile gorun, pin și cireș fără proveniență legală. De asemenea, s-au costatat diferențe între ce avea societatea înregistrat în SUMAL 2.0 și stocurile reale, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.

Societatea a fost sancționată contravențional pentru încălcarea prevederilor legii silvice. Totodată s-a dispus confiscarea a 57,2 m3 lemn rotund. Valoarea materialului lemnos confiscat este 35.000 lei.

Vezi și: Amenzi de aproape 60.000 de lei, în urma unei acțiuni în cascadă pe DN 13, în Brașov și Mureș

Permise de conducere reținute pentru drifturi, în Poiana Brașov

Accident cu două victime pe drumul Brașov – Tărlungeni


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button