Sport

Ce a spus Ion Ţiriac despre avocații Simonei Halep

Ce a spus Ion Ţiriac despre avocații Simonei Halep

Fostul jucător de tenis Ion Ţiriac, 83 de ani, a declarat, joi, că Simona Halep, 31 de ani, poate fi apărată cu succes, după ce a fost depistată pozitiv cu roxadustat la un control efectuat la US Open 2022, dar avocații săi sun prea „lenți”, informează Agerpres.
După părerea mea, avocaţii ei sunt lenţi, lenţi. Eu ştiam doi avocaţi, unul care a fost avocatul CIO în 2000 la Sydney, care a plecat atunci de la CIO pentru că proba fusese manipulată, adică de la 60 ml la peste 100 ml peste noapte.

Deci el e un bun avocat şi a plecat de la CIO şi e la Lausanne, pe lângă TAS. Şi mai este un avocat pe care îl ştiu tot în Lausanne. Dar ea a luat pe altcineva şi sper ca acei avocaţi să îşi facă datoria.

Pentru că ea, de bine, de rău, e la sală în fiecare zi, dă cu racheta în minge şi mai vrea (n.r. – să joace). Dacă într-adevăr este un medicament care a fost viciat sau un aliment viciat… Eu din ce am înţeles, Simona este de apărat din toate punctele de vedere. Problema este că ea din august nu a mai jucat”, a spus Țiriac.

„Simona Halep nu va putea reveni pe teren mai devreme de 2-3 ani”

Omul de afaceri și totodată fostul președinte al Federației Române de Tenis nu crede că Simona Halep va putea reveni pe teren mai devreme de „2-3 ani”, în condițiile în care sportiva nici până în prezent nu a putut să-și depună probele. „Dacă merge scriptologia şi manipulările (n.r. – în cazul de doping) cred că o să o vedem din nou pe teren peste 2-3 ani. Nu vedeţi că până în ziua de azi ea nu a putut să depună toate probele? Că să se ducă la producător, iar producătorul să spună Da, iar după aceea să vină cu producătorul la o comisie şi tot aşa, când ajunge totul măcar la TAS? Iar când ajunge la TAS, oamenii de acolo fac ce vor. Responsabil nu e nimeni dacă după ce TAS îi spune că are dreptate şi că nu e vina ei”, a afirmat Ion Ţiriac.
Potrivit fostului tenisman, Simona Halep a făcut o mișcare greșită, în momentul în care a luat apărarea echipei ei în acest caz de dopaj.

„Ea a făcut un gest, a spus: Nu-mi atingeţi echipa. Cum să nu-ţi atingă nimeni echipa când tu habar nu ai ce mănânci? Ce bei când te antrenezi? Ăia au responsabilitatea. Eu îmi aduc aminte la Sydney că antrenorii schimbau farfuriile cu sportivii. Asta ca nu cumva (n.r. – să le fie contaminată mâncarea voit)”, a declarat Ion Țiriac.

Ce a spus Ion Ţiriac despre avocații Simonei Halep


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
2 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Raoke
1 an în urmă

Nu mai bine ar explica celor saraci cu duhul care-l baga in seama pe nenorocit, cum turna el la securitate?
Nu de alta dar vad ca lumea nu se arata oripilata de ticalosia si josnicia acestui turnator nenorocit.

Back to top button