Echipajele ISU Brașov au avut 247 de intervenții în minivacanța de Revelion
Pompierii brașoveni au avut 247 de intervenții în minivacanța de Revelion.
Peste 130 de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Țara Bârsei“ al județului Brașov, cu 48 de mijloace tehnice, au fost pregătiți să intervină pe durata minivacanței.
Răspunsul zilnic la urgenţe a fost asigurat cu aproximativ 130 de pompieri din toate subunitățile.
„Aceștia au încadrat 48 de mijloace tehnice, dintre care 22 echipaje de stingere, 2 de mașini de descarcerare, precum și 14 de echipaje SMURD care încadrează autospeciale pentru transport victime multiple, ambulanțe de prim ajutor și terapie intensivă mobilă, precum și o ambulanță pentru transport nou-născuți”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Brașov, mr. Ciprian Sfreja.
În perioada 30 decembrie 2022 – 02 ianuarie 2023, pompierii brasoveni au executat 247 de intervenții. Dintre acestea, 229 misiuni au fost îndeplinite de SMURD. Opt intervenții au fost pentru stingerea incendiilor. Au fost asistate medical 226 de persoane.
Caz grav înregistrat chiar în prima zi a anului
Printre cele mai grave cazuri s-a petrecut chiar în prima zi a anului. Amintim că o femeie a suferit arsuri pe 20% din suprafața corporală. Pacienta a fost transportată la spital cu elicopterul.
„În prima zi a anului elicopterul SMURD Brașov a intervenit de urgență în localitatea Măgura Branului, la o altitudine de 1100 metri, pentru salvarea unei femei în vârstă de 60 de ani, aflată în stare gravă, cu arsuri pe 20% din suprafața corporală. Intervenția a prezentat un grad de dificultate ridicat din cauza zonei în care se afla persoana, greu accesibilă structurilor tereste de intervenție, și a afecțiunilor suferite, victima fiind intubată și ventilată mecanic de echipa medicală de la bordul elicopterului SMURD.
Colegii noștri au reușit să o transfere în siguranță, în 10 minute, medicilor de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, pentru a putea beneficia de asistență medicală complexă și tratament de specialitate”, a amintit reprezentantul ISU Brașov.
Vezi și:
Intervenție în județul Brașov, pentru preluarea unei femei cu arsuri
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.