Multiplă campioană la înot, condamnată la 12 ani de închisoare
Multiplă campioană la înot, condamnată la 12 ani de închisoare. Fosta înotătoare belarusă Aliaksandra Herasimenia a fost condamnată în lipsă la 12 ani de închisoare pentru „înfiinţarea unei structuri extremiste”, a anunţat organizaţia de apărare a drepturilor omului Viasna, potrivit AFP.
Condamnarea a fost pronunţată de un tribunal din Minsk. Procesul a început la 19 decembrie.
Potrivit ONG-ului, belarusa în vârstă de 36 de ani, care s-a retras din activitatea sportivă în 2019 şi trăieşte în exil, a fost considerată vinovată şi de „apel la sancţiuni împotriva Belarusului” şi de „transmiterea de informaţii false cu privire la evenimente” din ţară.
În 2020, în timpul unei mişcări de protest faţă de realegerea contestată a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, aflat la putere din 1994, fosta campioană a semnat o scrisoare deschisă, alături de alţi sportivi belaruşi, făcând apel la alegeri libere.
Ea a înfiinţat atunci Fundaţia belarusă pentru solidaritate sportivă (BSSF), organizaţie care îi ajută financiar şi juridic pe sportivii belaruşi aflaţi în vizorul autorităţillor.
Multiplă campioană la înot, condamnată la 12 ani de închisoare. În aprilie 2021, ea a vândut la licitaţie medalia de aur câştigată la Campionatele Mondiale din 2012 în scopul strângerii de fonduri pentru sportivii care se opun puterii din Belarus, scrie News.ro.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.