Incendiu la o casă din Sânpetru, județul Brașov. O persoană s-a intoxicat cu fum
Este incendiu la o casă din Sânpetru, jud. Brașov. Pompierii intervin pentru stingerea flăcărilor.
„Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov a fost solicitat să intervină la un incendiu izbucnit la o casă din Com. Sânpetru. La fața locului au fost trimise de urgență trei autospeciale de lucru cu apă și spumă, o autoscară și un echipaj SMURD. Misiunea este în dinamică”, a informat plt. adj. Adrian Lăcătușu, reprezentant ISU Brașov.
Update:
O persoană s-a intoxicat cu fum, încercând să stingă incendiul. „Incendiul s-a manifestat la două încăperi de la etajul 1 și mansardă. Focul s-a propagat prin pereții din lemn ai casei. La ora actuală incendiul este lichidat.
Un bărbat în vârstă de 37 ani, în încercarea de a stinge incendiul, s-a intoxicat cu fum, acestuia acordându-i-se îngrijri medicale la fața locului. Ulterior a fost transportat la spital, conștient, pentru investigații suplimentare”, a anunțat reprezentantul ISU Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.