Predealul e pregătit pentru noul sezon de schi
Predealul e pregătit pentru noul sezon de schi
S-a obținut reomologarea internațională a pârtiilor Subteleferic și Clăbucet Sosire. Reprezentanți FIS și ai FRSB au dat undă verde în acest sens, după o inspecție.
„Am primit reomologările internaționale pentru pârtiile Subteleferic, probele de slalom uriaș și slalom, masculin și feminin, și pentru pârtia Clăbucet Sosire, proba de slalom, la fel masculin și feminin”, a declarat, pentru Ski&Outdoor Magazine, Mihai Predeleanu, administratorul domeniului schiabil Predeal.
Predeleanu a spus că se vor organiza concursuri naționale pentru copii și juniori în actualul sezon. De asemenea, Cupa Predeal va avea loc în prima parte a lunii februarie.
Noutatea – bandă transportoare
„Cu siguranță, iarna aceasta vom avea o bandă transportoare a orașului. Până acum, pe domeniul schiabil Predeal, transportul pe cablu era al unor firme private. Primul pas pentru a aduce transportul pe cablu către oraș, e foarte important pentru o administrare corectă ulterioră, va fi făcut iarna aceasta când vom deschide o bandă transportoare”, a adăugat administratorul domeniului schiabil, conform sursei citate.
Banda transportoare va avea o lungime de 110 metri. Va fi montată și funcțională până în 15 decembrie.
Totodată, la sfârșitul lunii noiembrie va începe înzăpezirea artificială.
Predealul e pregătit pentru noul sezon de schi
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.