Bani prin PNRR pentru Spitalul de Copii Braşov. Ce se va face cu alocarea
Bani prin PNRR pentru Spitalul de Copii Braşov. Primii bani din PNRR pentru administraţia judeţeană: 35,6 milioane de lei aprobate pentru Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Braşov.
În urma evaluării făcute de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, proiectul „Creșterea eficienței energetice a clădirii Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Brașov”, pe care Consiliul Judeţean Braşov în parteneriat cu unitatea medicală l-a depus în luna mai a acestui an, pe componenta „Valul Renovării” din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României, a fost aprobat spre finanţare.
Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 35.680.688,54 lei, acestea fiind primele fonduri nerambursabile accesate de administraţia judeţeană pentru Spitalul de Copii Braşov, în urma finalizării tuturor aspectelor care ţineau de situaţia juridică şi patrimonială a imobilelor care compun instituţia spitalicească.
Clădirea Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Brașov a fost construită în perioada 1979 – 1984 şi are o suprafață desfășurată de 13.843 mp.
Construcţia este formată din cinci corpuri de clădire care închid în centru o curte interioară şi chiar dacă aceasta prezintă siguranţă şi stabilitate în exploatare, nu mai corespunde cerințelor actuale privind eficiența energetică și gestionarea energiei.
Bani prin PNRR pentru Spitalul de Copii Braşov
Intervențiile propuse în cadrul proiectului vor determina o reducere cu peste 50% a consumului anual de energie finală pentru încălzire față de consumul anual înregistrat înainte de renovarea energetică, o scădere a consumului de energie primară totală și o reducere a emisiilor de dioxid de carbon de 30%, până la 60%.
„Urmează să semnăm contractul de finanţare şi să trecem la treabă. Suntem încrezători că vor fi aprobate şi celelalte şapte proiecte de renovare şi eficientizare energetică a clădirilor publice pe care le-am depus până în prezent pe componenta Valul Renovării din PNRR. Valoarea totală a acestor proiecte este de 92,3 milioane de lei şi sperăm că vom reuşi să aducem în municipiul şi judeţul Braşov această sumă considerabilă pe care s-o investim în modernizarea imobilelor unor instituţii medicale şi sociale din subordinea noastră, precum şi a clădirilor în care ne desfăşurăm activitatea administrativă”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.