Brașovean reținut după ce și-a „spionat” fosta soție
Un brașovean a fost reținut de polițiști după ce și-a „spionat” fosta soție, în ciuda ordinului de protecție.
Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Brașov l-au reținut pentru 24 de ore. Ei i-au și deschis dosar penal brașoveanului. Agenții au fost sesizați de fosta soție a bărbatului cu privire la faptul că acesta o urmărește. În fapt, ea l-ar fi văzut ascuns după mașini/în tufișuri, în parcarea de lângă locuința acesteia.
Brașovean reținut după ce și-a „spionat” fosta soție
„Din cercetările efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat din municipiul Brașov, pe numele căruia Judecătoria Brașov a emis ordin de protecție provizoriu, prin care i se interzice apropierea la o distanță mai mică de 200 metri față de fosta sa soție și locuința acesteia, ar fi încălcat, în mai multe rânduri, măsurile dispuse, prin aceea că s-ar fi apropiat de domiciliul soției sale, fiind observat de către aceasta în parcarea imobilului de domiciliu, ascuns după autovehicule, precum și în vegetația aflată în proximitatea locuinței acesteia”, a explicat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov. Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.