Ania Caill a renunțat la serviciile lui Achiriloaie / Ce relație are cu FRSB?
Ania Caill a renunțat la serviciile lui Achiriloaie
Schioara alpină legitimată la Corona Brașov are gânduri mari pentru noul sezon. A fost într-un stagiu de pregătire în Chile, iar acum se află pe ghețari, în așteptarea primelor curse de coborâre și Super G din Cupa Mondială.
„Am angajat un skiman, fost schior al CSM Corona Brașov. Îmi place ideea că dau oportunitatea unui om de la noi să vină și să învețe în circuitul Cupei Mondiale. În felul ăsta ajut și eu cum pot la creșterea culturii schiului de performanță în România. Am început și o colaborare cu fată din Australia, care concurează tot în Cupa Mondială la probele de viteză. Ea a angajat un antrenor din Serbia și vom fi toți 4 tot sezonul. În acest fel, ea beneficiază de skiman și eu de antrenor. Împărțim costurile în două. Altfel nu aș avea fondurile necesare să-mi angajez singură două staff-uri”, a declarat Ania Caill pentru Ski&Outdoor Magazine.
Ania Caill a renunțat la serviciile lui Achiriloaie
În continuare, sportiva Coronei Brașov a explicat de ce a renunțat la colaborarea cu Ioan Valeriu Achiriloaie (în plan profesional): „Așa cum stiți, am avut ani foarte dificili, cu mai multe obstacole. A fost foarte greu mental să faci atâtea sacrificii, să vezi după aia că nu ești înscris la concurs sau că îți refuză locul la Olimpiadă. Avea nevoie de o atmosferă de lucru mai sănătoasă și-i înțeleg decizia. Cu toate că, bineînțeles, îmi pare rău și este o pierdere uriașă a schiului românesc”.
În ceea ce privește relația cu Federația Română de Schi Biatlon (FRSB), Caill a precizat pentru sursa citată: „Deocamdată, tot ce pot să spun este că e o relație foarte «basic», unde fiecare își face treaba. Au fost multe discuții în primăvară și vreau să cred că totul va decurge bine în viitor. Deocamdată, am înscrierile făcute la următoarele Cupe Mondiale și este tot ceea ce aștept”.
Se știe, înaintea Jocurilor Olimpice de la Beijing a izbucnit un scandal monstru, după ce FRSB n-a vrut s-o înscrie pe Ania Caill. Atât ministrul Sporturilor, Eduard Novak, cât și Mihai Covaliu, președintele FRSB, au taxat atitudinea FRSB, promițând controale și sancțiuni. Probabil că s-a pus batista pe țambal…
Obiective îndrăznețe
În noul sezon competițional, Ania Caill și-a propus să participe în toate etapele de Cupă Mondială în probele de viteză. Vizează și la o prezență onorabilă la Campionatul Mondial de schi alpin. Are în plan să ia startul și la câteva curse din Cupa Europei.
„În fiecare an progresez în punctele care au fost mai slabe în sezoanele precedente. Am o stare mentală mai bună și pot să mă concentrez doar pe ce am de făcut ca sportiv, nu pe chestiile administrative. Am schimbat inclusiv echipamentul. Am trecut la firma de schiuri Kastle, mă simt mai bine. După 12 ani pe Salomon, aveam nevoie de o schimbare. Aș vrea să reușesc să intru în top 30 într-un concurs de Cupă Mondială sau să lipsească sutimi, să fiu acolo, foarte, foarte aproape. Topul 30 în Cupa Mondială înseamnă elita elitei mondiale, este «the best» și acolo vreau să ajung și eu. Pe lângă asta, vreau să ajung în cea mai bună formă la Campionatul Mondial care are loc în Franța, în februarie 2023. Vreau să schiez cât de bine pot eu în momentul acela, să obțin un rezultat frumos”.
Ania Caill a renunțat la serviciile lui Achiriloaie
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Nuuu, de cine mai radem noi daca domnu antrenor s-a pensionat ? Una peste alta bravo Anya ca ai renuntat la el, te tragea doar in jos. Mai trebuie sa ii dai un sut in dos si pe plan personal… Citeşte mai mult »