Expres

Acte de exhibiționism în incinta unui magazin

Acte de exhibiționism în incinta unui magazin din județul Covasna! Un bărbat de 36 de ani și-a dat jos pantalonii și chiloții în fața clienților din magazin, potrivit covasnamedia.ro. S-a întâmplat recent.  Cazul a fost sesizat la Poliție prin apel la 112. A intervenit Poliția Municipiului Târgu Secuiesc. Bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore.
El este cercetat sub măsura controlului judiciar, fiind acuzat de ultraj contra bunelor moravuri.

„Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au identificat persoana în cauză, un bărbat în vârstă de 36 de ani. Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit că acesta ar fi comis acte de exhibiționism în incinta magazinului în cauză, în prezența mai multor persoane printre care se aflau și minori. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior față de acesta s-a luat măsura controlului judiciar.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Inspectoratul de Poliție Județean Covasna.


Persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Cazul vine la puțin timp după ce un bărbat a fost fotografiat gol pușcă în Munții Bucegi. Acel caz a fost făcut public de salvamontiști, amuzați și ei de caz. Vezi și:

Pe munte, în… toată splendoarea (foto)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
3 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Willy
2 ani în urmă

Repostaca feisbucista a si facut legatura intre cazul din Tg Secuiesc si ala din Bucegi. Bine ca nu a facut legatura si cu migrantii dezbracati. Sau cu plaja de nudism de la Vama Veche.

Chilly Willy
Răspunde la  Willy
2 ani în urmă

Retardatuleee, iar, ai aparut?

Mama lui Barbu Gh
Răspunde la  Chilly Willy
2 ani în urmă

kaka, mai kaka! Tu esti mai baiatule? Of, of! Unde plutesti, ce ai patit, a tras careva apa?
Of, of! Numai mama sa nu fi!

Back to top button