Delicte

Tânăr băut și fără permis, implicat într-o tamponare, în Brașov

Un tânăr băut și fără permis a fost implicat într-o tamponare, ieri seară, în Brașov.
El a fost reținut de polițiștii brașoveni. Acesta a fost oprit pentru control pe str. Henri Coandă.


„În fapt, la data de 09 octombrie 2022, în jurul orei 21.05, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un tânăr, în vârstă de 28 ani, care conducea un autoturism pe strada Henri Coandă din municipiul Brașov.
Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 1.19 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, s-a constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.


Agenții au stabilit ulterior că tânărul a acroșat un autoturism înainte de a fi oprit de ei. În urma impactului au rezultat pagube materiale (nu și victime).
Tânărul a fost reținut pentru 24 ore. El a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov. De asemenea, s-a ales cu dosar penal.


Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button