BRAȘOV. Amenzi de peste 14.500 de lei, în câteva ore de controale pe străzile din oraș
Echipaje din cadrul Poliției Municipiului Brașov, împreună cu polițiști locali, au desfășurat ieri o acțiune de control, pe raza municipiului, pentru asigurarea respectării normelor rutiere, inclusiv a celor privind protecția drepturilor persoanelor cu handicap.
Activitățile au urmărit și asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică.
Acestea au avut loc în intervalul orar 16.00-23.30.
„În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 129 de persoane, au fost verificate 49 de autovehicule și a fost constatată o infracțiune la regimul rutier, respectiv conducerea unui vehicul fără permis de conducere, în cauză fiind întocmit dosar penal, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor. Pentru abaterile constatate, polițiștii brașoveni au aplicat 35 de sancțiuni contravenționale, dintre acestea 4 sancțiuni contravenționale fiind pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, 22 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și 9 sancțiuni contravenționale pentru fapte de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice”, a detaliat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.
Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de peste 14.500 lei.
Totodată, polițiștii au reținut un permis de conducere și un certificat de înmatriculare.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.