Expres

Victor Ciutacu: „Rugați-vă, sceleraților, pentru sănătatea lui, dacă tot vă pasă”

  • ciutacu_2.jpg
 

Realizatorul Victor Ciutacu de la România TV, a scris pe blogul său un text prin care se adresează susţinătorilor fostului preşedinte, care a fost internat într-un spital din Bruxelles.

Un simptom al teribilei maladii numite băsism e negarea vehementă a realității. Așa a crescut politic întemeietorul curentului politic omonim, așa fac și adepții lui. Dacă afară plouă, strigă că e soare. Dacă e zi, zbiară că-i beznă. Așa au făcut și ieri, când a bubuit știrea că idolul micilor Satane e în stare gravă. Întâi, deși omul era (cât putea el de) viu la ora dezbaterii, au început să-i ridice statuie-n viață. Cât de măreț a fost el, ce influență colosală a avut, cum ne-a pus pe harta lumii și ce mici defecte l-au încurcat în drumul spre statutul de icoană care plânge. După aia, a fost nevoie de o singură strigare, a unui mărunt lingător de clanțe, care știe el mai bine decât doctorii care l-au avut pacient, ca trepădușii să schimbe, toți, azimutul. Exclusivitatea lui Bogdan Tiberiu Iacob e fake news, Everestul politic al turnătoriei e țeapăn precum Cidul în șaua calului, se bucură de liniștea pe care ți-o oferă doar sânul familiei și urmează să slobozească un comunicat important pentru țară în care să desfidă alegațiile potrivit cărora e un simplu om care poate fi atins de boală. A trecut mai bine de juma de zi de atunci, timp în care toți cei interesați de soarta părintelui pixelului albastru au aflat fix că, urmare directă a sentinței care l-a consacrat sifon cu acte, SPP i-a retras protecția și l-a lăsat pieton. Nu tu scrieri pe facebook, nu tu arătat în geam ca mușcata, nu tu ieșire la market după apă plată. O fi el specialist în dramolete și în stors lacrimi de la prostime, dar totul ar trebui să aibă o limită. Pe care, sper, nici măcar Traian Băsescu nu ar trebui s-o treacă. Cât despre enoriașii lui, martori vinovați sau complici ticăloși la distrugerea din interior a unei societăți oricum destabilizate, ce mutații cerebrale te pot face să negi evidența, să te agăți de himere ca orbu’ de ciomag? Habar n-am, cred că e ceva ce ține de resortul psihiatriei. Rugați-vă, sceleraților, pentru sănătatea lui, dacă tot vă pasă, nu vă mai construiți realități paralele în care Comandantul se dă jos de pe punte și face băi de mulțime în uralele muritorilor copleșiți de onoarea de a fi contemporani cu personajul istoric…”, scrie Victor Ciutacu, pe blogul personal.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button