Sport

BRAȘOV. LIGA 3. Kids Tâmpa A DAT LOVITURA la Râșnov!

  • kids_23.jpg
 

Kids Tâmpa a reușit să câștige la Râșnov, în fața celor de la Olimpic Cetate, cu scorul de 2-1 (goluri – Potecu și Cupu, respectiv Drugă, din penalty), într-un meci disputat duminică în Liga 3, Seria a 5-a la fotbal.

Pe un teren greu (partida a fost amânată cu o zi), Kids Tâmpa a folosit în jocul de Râșnov 4 jucători născuți în anul 2005 (U17).

„Am venit la Râșnov cu gânduri mari, să luăm cel puțin un punct, dar nu vă ascund că ne doream victoria. Și mă bucur că am obținut cele trei puncte. A fost un meci de dăruire, în care efortul fizic a fost peste cel obișnuit în Liga 3. E un succes de moral. Ne trebuia victoria pentru acești copii minunați. Sperăm ca și în jocurile următoare să ne ridicăm la nivelul pretențiilor din Liga 3”, a spus antrenorul Vasile Tatarciuc, în timp ce un alt tehnician al celor de la Kids, Ciprian Anghel, a punctat: „Am început cu dreptul acest retur. Am reușit să câștigăm pe un teren foarte dificil, în fața unei echipe care din punctul nostru de vedere, dar se vede și în clasament, este una dintre cele mai bune din serie – o formație cu jucători experimentați la acest nivel. Dar eu cred că ne-am dorit mai mult cele trei puncte și am reușit să le și obținem”.

ACS Kids Tâmpa Brașov a jucat în formula: Botiș – Sburlea, Cupu, Potecu, Zota – Dima, Moldovan – Popa (min. 90+2 Andrieș), Spătaru (min. 90 Clinci), Bugnar (min. 46 Dumitraș) – Nechita (min. 90+4 Vasu).

În etapa viitoare, Kids Tâmpa va primi vizita liderului AFC Odorheiu Secuiesc.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button