BRAȘOV. ULTIMA ORĂ. Accident rutier în zona Hidro B (FOTO)
Mai multe echipaje de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov și de la Poliție intervin, în această seară, în zona Hidro B din municipiul Brașov (intersecție Bulevardul 15 Noiembrie, str. Toamnei, Zizinului și Calea București), în urma unui accident rutier.
Potrivit unui martor, accidentul, în urma căruia s-a blocat traficul timp de câteva zeci de minute, s-a produs pe fondul neacordării de prioritate, în sensul giratoriu. S-au deplasat la fața locului echipaje de la Ambulanță, SMURD, de descarcerare și 3 mașini de poliție.
Update:
„La data de 02 martie 2022, în jurul orei 18.40, în sensul giratoriu aflat la intersecția străzii Calea București cu strada Zizinului din municipiul Brașov a avut loc un eveniment rutier, în care au fost implicate două autovehicule. O persoană a primit îngrijiri medicale la fața locului, refuzând să fie transportată la spital. La testarea conducătorilor auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0. Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii evenimentului rutier”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent principal de poliție Nadia Olaru.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.