Expres

Rudele din BRAȘOV ale fetei rămase fără pașaport în Bulgaria, ÎNGRIJORATE! Mașina bunicilor a fost furată din fața hotelului

  • politiebulgaria.png
 

Doi bunici din București au plecat cu nepoțica lor într-o vacanță de câteva zile în Bulgaria. S-au cazat la un hotel de 5 stele, iar mașina au parcat-o în fața acestuia.

„Dimineața, după micul dejun, pe la ora 10.00, m-am uitat pe geam. Nu mai era mașina, care se vedea din camera noastră. În mașină aveam cheile casei, actele nepoatei, procura că avem voie să ieșim cu ea din țară, actul de deces al tatălui, certificatul ei de naștere în original, pentru că ești obligat să-l ai la vamă. Și aveam și actele mașinii. Au luat mapa cu totul”, a relatat bărbatul pentru Euronews România.

Senini, cei din conducerea resortului i-au precizat păgubitului că ei „asigură parcarea, dar nu înseamnă că și răspund”, iar, din informațiile primite, am aflat că polițiștii veniți la fața locului au ridicat din umeri, neputincioși…

Rudele din Brașov ale copilei au aflat ieri la prânz vestea, sperând, optimiste, că fata, cu ajutorul autorităților române, va putea reveni în București cât de curând. Ar fi o veste grozavă ca și bunicii să-și recapete autoturismul care le-a fost furat, în valoare de aproximativ 50.000 de euro.

Bulgaria este o ţară cu un nivel mediu al criminalităţii, iar infracţiuni de tipul furtului din buzunare, înşelăciunilor sau furtului din maşini pot apărea în zone aglomerate (gări, staţii, parcări, centre comerciale, benzinării sau zone de servicii pe autostrăzi).

Foto: Arhivă


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button