Update BRAȘOV. Ședință de Consiliu Local cu „scântei” / Primarul Allen Coliban: „Victoria cetățenilor!” (VIDEO)
Ședința de îndată convocată pentru marți după-amiaza de primarul Allen Coliban (detalii: BRAȘOV. Primarul îi cheamă astăzi la „luptă” pe părinți și profesori pentru școala „buffer” și „Masa caldă”) s-a desfășurat, așa cum era de anticipat, date fiind „antecedentele”, în larmă, cu acuzații care au zburat de o parte și de alta, într-un dialog al surzilor (o puteți urmări aici). La ședință au participat aproximativ 15 părinţi şi tineri, probabil liceeni, care au încercat să-i convingă pe aleșii pe care i-au votat de faptul că elevii brașoveni au dreptul la învățământ de calitate, care nu se poate face în condițiile în care unii dintre ei termină cursurile la ora 20. Spiritele au fost atât de încinse, încât, în câteva rânduri, președinta de ședință, Alexandra Crivineanu (foto 1), consilier local PSD, foarte vocală, a cerut ca Poliția Locală să intervină pentru a-i pune la punct pe părinții prezenți.
Proiectul de hotărâre privind înființarea „școlii buffer” – o clădire amenajată și dotată corespunzător, în care să poată fi relocați elevii din școlile și liceele în care se desfășoară lucrări de investiții și care nu au suficiente spații la dispoziție pentru ca procesul de învățământ să nu fie afectat- a fost propus spre aprobare a patra oară. Proiectul propune aprobarea inițierii procedurii pentru închirierea de către Municipiul Brașov a unor spații pentru relocarea temporară a activității școlare, spații care vizează o perioadă de minimum 7 ani, pentru „Școala buffer”, pe durata derulării lucrărilor de investiții. Suprafața necesară școlii buffer a fost estimată la 2.750 m.p., pentru o perioadă de minim 84 de luni (7 ani). Valoarea estimată totală a chiriei pentru întreaga perioadă menționată, este de 3.023.790 euro cu TVA inclus.
Consilierii din alianța majoritară în Consiliul Local Brașov (PSD-PNL) au reclamat din nou că le-a fost cerut votul fără a avea date concrete despre această investiție din bugetul local. Alexandra Crivineanu a acuzat că le este cerut un „vot în alb” pentru cheltuirea a peste 3 milioane de euro, fără ca aleșii locali să fie consultați în detaliu și să aibă documente la dispoziție pentru a o decizie „informată”. Viceprimarul PNL Sebastian Rusu a susținut că nimeni nu l-a contactat pentru discuții înainte de discutarea acestui proiect, astfel încât nu a avut cum să studieze subiectul. Rusu a mai anunțat că în primăvară a găsit un loc de câteva hectare în Bartolomeu, unde ar fi putut fi chiar construită, cu suma din proiect, o „școală tampon”, dar spune că a fost ignorat.
Viceprimarul USR PLUS Flavia Boghiu le-a reamintit consilierilor PSD şi PNL că au fost invitați și nu au participat la discuţiile privind acest subiect.
Primarul Allen Coliban a argumentat că procedura de creare a acestei „școli tampon” a fost demarată de luni bune, că a fost găsit un spațiu, dar consilierii locali PSD-PNL nu au aprobat acest demers. „Avem nevoie de săli de clasă. De anul trecut am căutat soluţii pe termen scurt. Inspectoratul Şcolar al Judeţului Braşov a transmis pentru acest an cereri de relocare pentru peste 1.000 de elevi. Singura soluţie e să închiriem de pe piaţa imobiliară. În luna martie a acestui an am publicat un caiet de sarcini şi am cerut oferte. Am trimis mailuri către principalii dezvoltatori imobiliari. Am primit trei negaţii si două oferte. A rezultat un preţ maximal de 8 euro pe metru pătrat pentru chirie. Avem în plan un contract pe 7 ani, durată care ne oferă o soluţie pentru relocarea claselor de la şcolile la care se fac investiţii. Vă cer un vot pentru Brașov și brașoveni, după ce avem un studiu de piață privind prețurile de închiriere, iar tot ce facem acum este legal”, a spus Coliban.
Părinții care s-au înscris la cuvânt prin e-mail le-au cerut consilierilor locali să se gândească la copiii afectați ca la copiii lor. A fost menționată situația elevilor care practică, la nivel național, sporturi de performanță și care, din cauza lipsei unui loc unde să învețe dimineața, vor studia după-amiaza și nu se vor mai putea duce la antrenamente, dar și situația complet nepotrivită pentru toți elevii afectați de a face cursuri de la orele 15 la 20.
Viceprimarul Sebastian Rusu a prezentat un amendament, în numele grupului PNL: anularea punctului din hotărârea de consiliu local prin care se stabileau durata și suma necesară acestui proiect. Propunerea i-a făcut pe părinții aflați în sala de ședințe a consiliului local să vocifereze vehement, iar Alexandra Crivineanu a dat pauză pentru calmarea spiritelor. După circa jumătate de oră, ședința s-a reluat, iar viceprimarul Sebastian Rusu și colegii săi liberali au revenit cu alt amendament, renunțând la primul: să se înscrie în HCL mențiunea „cu respectarea legislației în vigoare”.
Într-un târziu, după ore lungi, proiectul a fost aprobat cu unanimitate de voturi.
După ședință, primarul Allen Coliban a clamat, într-un video transmis în direct pe Facebook din fața Primăriei, „Victoria cetățenilor!”.
Studiul privind „masa caldă în școli”, aprobat, dar nefinanțat
De asemenea, consilierii locali brașoveni au aprobat, la a patra încercare, realizarea de către Agenţia Metropolitană Braşov a unui studiu privind posibilitatea de a oferi elevilor brașoveni o masă caldă de către municipalitate, luând în calcul ca, în faza „pilot”, mâncarea să fie pregătită în bucătăria Centrului de afaceri din Bartolomeu (CATTIA). După discuții aproape la fel de aprinse, consilierii locali au aprobat proiectul prezentat de primarul Allen Coliban, dar cu un amendament major: fără bani de la bugetul local. Amendamentul a venit din partea consilierilor locali PSD și prevede ca acest studiu (care să analizeze numărul de elevi care vor putea beneficia de acest program, locul în care se va prepara mâncarea, cum va fi transportată la școli, unde va fi depozitată până la pauza mare, locul în care elevii vor putea lua masa etc) să fie făcut de Agenția Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Brașov, fără să-i fie alocate fondurile necesare. Suma aferentă acestui studiu este de puțin peste 100.000 de lei.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.