112

BRAȘOV. Doi șoferi au fost răniți într-un accident, la Sânpetru / Unul dintre ei era beat

  • accidentsanpetru_12.jpg

Doi șoferi au fost răniți într-un accident rutier produs ieri, în jurul orelor 17.15, pe raza localității Sânpetru din jud. Brașov.

„În fapt, la data de 30 iulie 2022, în jurul orei 17.15, pe raza localității Sânpetru din județul Brașov a avut loc un accident rutier, în care au fost implicate două autovehicule.
În urma producerii accidentului rutier au rezultat două victime, respectiv cei doi conducători auto, un bărbat în vârstă de 39 ani, din localitatea Prejmer, județul Brașov și un tânăr în vârstă de 28 ani, din județul Vrancea, care au fost preluați și transportați la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Procedându-se la testarea celor doi conducători auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, în cazul bărbatului în vârstă de 39 ani rezultatul a fost 1,08 mg/l alcool pur. În consecință, acestuia i-au fost prelevate mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent principal Nadia Olaru.

Polițiștii de la Biroul Rutier Brașov au deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și „vătămare corporală din culpă”.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
Tot ieri, în jurul orelor 8.00, agenții din cadrul Serviciului Rutier Brașov au depistat un bărbat în vârstă de 54 ani care șofa băut (0,68 mg/l alcool pur), pe strada Timișul Sec din municipiul Brașov.
Și în acest caz a fost întocmit dosar penal.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button