Update. BRAȘOV. Și un cetățean spaniol a fost reținut după accidentul de pe str. Carpaților
Pe lângă șoferul în vârstă de 23 de ani, din Timiș, care a provocat accidentul rutier din 19 iulie, de pe str. Carpaților, a fost reținut și un cetățean spaniol (pasager în autoturismul românului), conform unui comunicat remis de Poliție.
„La data de 19 iulie 2022, în jurul orei 07.25, fiind sub influența băuturilor alcoolice (1,31 ‰ grame/litru de alcool pur în sânge) și a THC – 5 (cannabis), un bărbat, în timp ce conducea un vehicul, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de o persoană, cauzându-i acesteia vătămări corporale.
În urma percheziției vehiculului condus de bărbat, efectuată de polițiștii Biroului Rutier Brașov, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 4 țigarete, un ambalaj din plastic ce conține 0,32 grame rezină de cannabis, 21 de cartușe de 8 mm și un grinder.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov au dispus reținerea, pentru 24 de ore a bărbatului, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, vătămare corporală din culpă și deținere de droguri de risc, pentru consum propriu, fără drept.
La data de 20 iulie 2022, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brașov a respins propunerea de arestare preventivă a bărbatului, dispunând luarea măsurii arestului la domiciliu, pentru 30 de zile.
La data de 26 iulie 2022, Curtea de Apel Brașov a admis contestația formulată de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov și a dispus arestarea preventivă a bărbatului, pentru 23 de zile.
De asemenea, în vehiculul condus de bărbat se afla și un cetățean spaniol, care a fost reținut pentru deținere de droguri de risc, în vederea consumului propriu. Ulterior, față de acesta, a fost dispusă măsura controlului judiciar.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov și I.P.J. Brașov – Biroul Rutier Brașov.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, se arată în comunicat.
VEZI ȘI:
Șoferul care a provocat accidentul cu victimă de pe str. Carpaților, anchetat de DIICOT BRAȘOV
BRAȘOV. Accident pe str. Carpaților! Update: Unul dintre șoferi era și băut și drogat
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.