COMUNICAT DE PRESĂ – LANSARE PROIECT august 2022
Promotorul de proiect UAT Comuna Cata anunță lansarea proiectului „Sprijinirea incluziunii copiilor romi prin îmbunătățirea condițiilor de educație din comuna Cața”.
Proiectul beneficiază de un grant în valoarea de 49.196,22 € oferit de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturi SEE în cadrul Programului Dezvoltare locală, Schema de granturi mici „INTERVENȚII PRIORITARE PENTRU COMUNITĂȚILE ROME”, Operator de Program Fondul Român de Dezvoltare Socială.
Perioada de implementare a proiectului este de 16 luni.
Obiectivul general al proiectului constă în îmbunătățirea condițiile de educație ale copiilor ce provin din comunitățile dezavantajate cu preponderenta de etnie roma și de a promova incluziunea lor socială și educațională
Obiectivele specifice vor fi:
OS1. Imbunătățirea accesului și calitatii serviciilor educaționale pentru preșcolarii din comuna Cața.
Activitati care contribuie la obiectivul specific 1:
Dotarea unui numar de 6 clase de gradinita cu mobilier: Scaun copii, Catedra cu doua casetiere, Masuta copii, Cuier modular, Bancuta vestiar, Dulap vestiar cu cusete, Scaun ergonomic, Fotoliu PUF tip minge
Dotarea unui numar de 6 clase de gradinita cu echipamente IT: Router wireless, Tableta grafica, Laptop, Videoproiector, Tabla interactiva, Ecran proiectie, Sistem audio,
Dotarea celor 4 corpuri de cladire ale gradinitelor cu imprimanta si frigider.
OS2. Creșterea gradul de incluziune al prescolarilor romi în comunitate
Activitati care contribuie la obiectivul specific 2:
Realizarea actiunilor de educatie sanitara si distribuirea produselor de igiena personala inclusiv produse specifice de stopare a raspandirii infectiei cu SARS-COV2.
Desfasurarea orelor de film cu joc de rol.
Desfasurarea actiunilor de mediu, ecologizare si plantare copaci.
OS3. Sprijinirea femeilor rome in procesul de integrare in societate
Activitati care contribuie la obiectivul specific 3:
Realizarea actiunilor de educatie sanitara si distribuirea produselor de igiena personala/familiala inclusiv produse specifice de stopare a raspandirii infectiei cu SARS-COV2
Realizarea unei actiuni de alfabetizare digitala a femeilor rome
Evenimentul de lansare a proiectului va avea loc în data de 26.08.2022, ora 11.00 în Sala de Consiliu a Primăriei Cata.
Pentru mai multe informații legate de proiect ne puteți contacta la datele de mai jos:
Telefon: 0268-248563; Fax: 0268-248621
E-mail: primariacata@yahoo.com
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.