[ViDEO] BRAȘOV. Probleme cu apa potabilă / Oficialitățile refuză să spună unde (VIDEO)
Prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, a organizat astăzi o întâlnire de lucru cu primarii din județ și cu o echipă a Direcției de Sănătate Publică Brașov, condusă de directorul executiv al instituției, dr. Claudia Bularca. Din partea Consiliului Județean, a participat vicepreședintele acestui for, Constantin Todorică Șerban.
„Am organizat întâlnirea pentru a atrage încă o dată atenția că există probleme privind calitatea apei în unele localități din județ. Cunosc situația exactă din fiecare unitate administrativ-teritorială, însă nu am dorit și nu doresc să fac nominalizări, pentru că nu acesta a fost scopul întâlnirii. Noi, autoritățile, suntem în aceeași tabără și slujim interesele comunităților din județ. Calitatea apei potabile este o problemă de sănătate publică și ne privește pe toți. Dacă nu se rezolvă această problemă, acolo unde ea există, se vor genera mai multe probleme, mai grave și mai costisitoare. Știu și știm cu toții că există constrângeri bugetare la nivelul administrației publice locale, dar calitatea apei este o chestiune extrem de importantă și trebuie să figureze între priorități. Sunt convins că și în această chestiune, așa cum s-a întâmplat și în alte situații, colaborarea eficientă între instituții și între oameni este calea spre rezolvare”, a declarat prefectul Mihai Cătălin Văsii (audio).
Directorul executiv al DSP Brașov, dr. Claudia Bularca, a spus că instituția pe care o conduce a manifestat mereu deschidere spre colaborarea cu autoritățile administrației publice locale, punând în prim-plan atribuțiile de consiliere. „Apa potabilă trebuie să îndeplinească standardele prevăzute de legislația în vigoare, iar rolul nostru – și al DSP, și al operatorilor serviciului de furnizare, și al conducerii administrației publice locale – este să ne asigurăm că se respectă această obligație. DSP Brașov nu este un adversar al autorităților locale, ci le este un partener în acest demers”, a mai afirmat directorul executiv al DSP Brașov.
La rândul său, vicepreședintele Consiliului Județean, Constantin Todorică Șerban, a evidențiat că, din punct de vedere al furnizorului serviciului de alimentare cu apă potabilă, există trei situații în județul Brașov: localități în care acest serviciu este asigurat de primărie, localități în care este asigurat de un operator regional (Compania Apa Brașov și societatea Apă Canal Sibiu SA) și o localitate în care serviciul este asigurat de RAJA SA Constanța. Majoritatea primăriilor din județ – a continuat vicepreședintele Consiliului Județean, au depus proiecte de investiții în rețeaua de apă potabilă, finanțate prin Programul Național „Anghel Saligny” și prin alte programe, iar realizarea acestora va crește calitatea apei potabile furnizate consumatorilor.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.