BRAȘOV. CJ pregătește fronturi de… lucru pe drumurile județului
Drumul judeţean Vulcan – Holbav şi podul peste pârâul Zizin de la Budila vor intra peste câteva luni în reparaţii. Două contracte de proiectare şi execuţie a lucrărilor vizând reabilitarea tronsonului de drum situat între localităţile Vulcan şi Holbav, în lungime de peste 6,5 km, respectiv a podului peste pârâul Zizin din localitatea Budila, care fac parte din reţeaua rutieră administrată de autoritatea judeţeană, sunt în procedură de semnare la Consiliul Județean. Valoarea totală a celor două investiții este de peste 25 de milioane de lei (cu tot cu TVA).
La licitaţia pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare a DJ 106 B Vulcan (DJ 112A) – Holbav, cu o lungime de 6,5 km, s-au prezentat doi ofertanţi unici şi patru asocieri de firme. În urma evaluării dosarelor, câştigătoare a fost stabilită compania Viarom Construct SRL, care, pentru implementarea proiectului va colabora cu SC Pegasus Engineering SRL (subcontractant) şi SC Specialist Consulting SRL (terţ susţinător şi subcontractant).
Valoarea totală a contractului pentru modernizarea arterei este de 21.333.663 lei (cu TVA), iar finanţarea este asigurată integral de la bugetul Consiliului Judeţean. Lucrările la artera amintită sunt necesare pentru a asigura o conexiune mai bună a celor două localităţi la reţeaua de şosele naţionale. Conform contractului, proiectarea va dura 6 luni, iar lucrările 12 luni. „Reabilitarea drumului judeţean 106 B Vulcan (DJ 112 A) – Holbav este un proiect de investiţii foarte necesar pentru comunele Vulcan şi Holbav. Aceste localităţi, chiar dacă fac parte din Zona Metropolitană Braşov, au nevoie de o conexiune mai bună cu principalele drumuri naţionale, care să ne permită o mai bună punere în valoare a potenţialului de dezvoltare turistică a zonei”, a explicat Daniel Gligoraş, administratorul public al judeţului Braşov.
Un singur ofertant pentru pod
În ceea ce priveşte refacerea podului de la Budila, la licitaţie a participat doar Asocierea Construcţii Feroviare Drumuri Poduri SRL (lider) – Rutier Conex XXI SRL – Confer Group SRL Oneşti, care a fost acceptată, întrucât oferta a respectat toate condiţiile impuse prin caietul de sarcini. Valoarea contractului ce va fi semnat asocierea amintită se ridică la 4.160.683 lei (cu TVA), finanţarea fiind asigurată integral din bugetul Consiliului Judeţean Braşov.
Pentru refacerea podului de la Budila, cu o lungime de 32 de metri, constructorul va avea la dispoziţie 18 luni, dintre care 6 pentru proiectare şi 12 pentru lucrări.
În cazul ambelor contracte aflate acum în procedură de semnare, firmele constructoare vor acorda pentru lucrări o garanţie de 6 ani.
„Cu fiecare contract semnat mai deschidem un front de lucru pe drumurile judeţene, deoarece acestea au nevoie în continuare de investiţii ample în reabilitarea structurii rutiere şi refacerea carosabilului. Ne propunem ca în cel mai scurt timp să emitem ordinele de începere pentru partea de proiectare a celor două obiective investiţionale, astfel încât anul viitor, imediat ce condiţiile mereorologice vor fi favorabile, firmele constructoare să poată trece la execuţia lucrărilor de reabilitare a drumului judeţean dintre Vulcan şi Holbav şi de refacere a podului din comuna Budila. În acest context, vreau să amintesc faptul că în prezent lucrăm la pregătirea documentaţiilor tehnice de proiectare în baza cărora vom realiza modernizarea totală a drumului 103 B Săcele (DN 1A) – Cărpiniş – Tărlungeni – Budila – Teliu – limită judeţ Covasna”, a declarat Adrian-Ioan Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.