Expres

BRAȘOV. Ce se întâmplă cu averea afaceristului Ioan Neculaie?!

  • IMG-20220129-WA0026_294286.jpg
 

Ioan Neculaie ar fi ajuns la partaj cu fosta soție, Gina, cu care are un băiat, potrivit presei centrale.

Cei doi au divorțat în 2006, dar au continuat să dețină bunuri și afaceri la comun.

Conform unor surse FANATIK, o parte din averea patronului fabricii de camioane Roman și a clubului FC Brașov este trecută pe numele fostei soții și a fiului pe care cei doi îl au împreună.

Acesta este și motivul pentru care recuperarea datoriilor de la Ioan Neculaie s-a dovedit extrem de greoaie.

La finalul lui iunie 2022, o bancă și o firmă de recuperări creanțe au cerut în instanță partajul bunurilor comune și lichidarea regimului matrimonial pentru Ioan și Gina Neculaie, conform fanatik.ro, unde puteți găsi mai multe informații.

Amintim că, la începutul acestei luni, Curtea de Apel Brașov s-a pronunțat în favoarea omului de afaceri în ceea ce privește executarea pedepsei de 2 ani și 2 luni de închisoare în dosarul privind nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Neculaie formulase contestație în anulare, iar instanța a admis în principiu contestaţia în anulare formulată de contestatorul Neculaie Ioan și a dispus suspendarea executării deciziei penale. De asemenea, a fixat termen pentru judecarea contestaţiei în anulare la data de 12 octombrie – vezi AICI.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button