112

BRAȘOV. ULTIMA ORĂ. Accident cu două victime, pe Ocolitoare

  • FB_IMG_1660748134031_299534.jpg
 

Două persoane au fost rănite într-un accident rutier, în această după-masă, pe Ocolitoarea Brașovului, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, mr. Ciprian Sfreja. Din primele date, au fost implicate un autoturism și o autoutilitară.

Victimele sunt conștiente.

La fața locului s-au deplasat un echipaj SMURD si o autospeciala cu apă si spumă cu modul de descarcerare.

Update 1: O persoană transportată la spital

„La data de 17 august 2022, în jurul orei 17.20, pe VO1K, la km 12 a avut loc un accident rutier, coliziune între două autovehicule.
O persoană a fost transportată la spital pentru investigații medicale.
La testarea conducătorilor auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului rutier.
Traficul se desfășoară pe o bandă pe sensul către București”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent principal de poliție Nadia Olaru.

Update 2:

Traficul se desfășoară normal (orele 18.42).


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button