BRAȘOV. Hram la Biserica de la „Micșunica” / Ce e bine și ce nu să faceți în ziua Schimbării la Față

Schimbarea la Faţă a Mântuitorului este una dintre cele mai mari sărbători creştine, numărându­-se printre praznicele împărăteşti (cele închinate lui Iisus Hristos), drept care, deşi e post, se dă dezlegare la peşte. În calendarul popular se sărbătoreşte Preobrejenia, ziua în care vara îşi întoarce faţa spre toamnă (totuşi, asta se potriveşte mai bine cu calendarul pe stil vechi, rămas în urmă cu 13 zile). În popor există credinţa că acela care se roagă în această zi să scape de un viciu, de o patimă, va reuşi.

Praznicul Schimbarea la Faţă a Mântuitorului Iisus Hristos este prin excelenţă sărbătoarea îndumnezeirii firii omeneşti şi a participării trupului trecător la bunătăţile veşnice. Cei care au sărbătorit Schimbarea la Faţă a Domnului (noaptea dintre 18-19 august – pe stil vechi) pe Muntele Tabor povestesc că, în timpul Sfintei Liturghii, se coboară asupra mănăstirii ortodoxe un nor luminos, care nu are caracteristicile unui nor obişnuit. Norul apare o singură dată pe an, întotdeauna în acelaşi loc, în direcţia Nazaretului, şi la aceeaşi vreme, până noaptea târziu.
Denumirea în limbă greacă a sărbătorii este Metamorphosis (transfigurarea). Sfântul Antim Ivireanul o numeşte sugestiv Dumnezeiasca Înfrumuseţare a lui Hristos.

La şase zile de când era, împreună cu ucenicii, în Cezareea, Iisus i-a luat cu el pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan şi i-a dus pe Muntele Tabor, unde li s-au arătat Moise şi Ilie. Moise era cel care a condus poporul lui Israel prin pustie, iar Ilie cel mai slăvit dintre proroci. „Şi după şase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacob şi pe Ioan, fratele lui, şi i-­a dus într­-un munte înalt de o parte. Şi S-­a schimbat la faţă înaintea lor şi a strălucit faţa Lui ca soarele şi veşmintele Lui s­-au făcut albe ca lumina. Şi iată Moise şi Ilie s-­au arătat lor vorbind cu El. Şi răspunzând, Petru a zis lui Ilie: «Doamne, bine este nouă să fim aici. Dacă voieşti voi face aici trei colibe: Ţie una şi lui Moise una şi lui Ilie una”». Vorbind ei încă, iată un nor luminos i-­a umbrit pe ei şi iată glas din nor zicând: «Acesta este Fiul Meu Cel Iubit, în care am binevoit, pe Acesta să-­L ascultaţi». Auzind ucenicii, au căzut cu faţa la pământ şi s-­au spăimântat foarte”. (Matei 17.­6). Apar în acest moment şi două personaje ale Vechiului Testament, profetul Moise şi prorocul Ilie, care, aşa cum spun Sfinţii Părinţi, „reprezintă legea şi prorocii”, amândoi fiind cei care s-­au învrednicit să vadă slava dumnezeiască, unul pe muntele Sinai şi celălalt pe muntele Carmel. Sfântul Efrem Sirul spune că Moise îi reprezintă pe cei morţi, iar Ilie care s-­a ridicat la cer într­-o căruţă de foc, pe cei vii, iar Domnul arată prin dialogul Său cu ei că stăpâneşte, ca Împărat al făpturii, deopotrivă pe cei vii şi pe cei morţi. Schimbarea la Faţă, prin evenimentele care se derulează pe muntele Taborului, devine, ca la Botezul Domnului, o „Epifanie” sau „Teofanie” (Arătare a lui Dumnezeu, Arătare a Treimii): Tatăl din Cer Îl numeşte pe Hristos „Fiul Meu Cel Iubit” şi porunceşte să fie ascultat, Fiul Se schimbă la faţă, iar Duhul Sfânt, în chipul norului luminos, îi umbreşte pe El şi pe ucenicii săi. Pentru fiecare creştin în general şi pentru ortodocşi în special, praznicul de astăzi se constituie într-­un nou început al existenţei naturii umane, îndumnezeite prin harul necreat revărsat în lume prin Învierea Domnului, Pogorârea Duhului Sfânt, prin iluminarea interioară născută din lumina de pe Tabor. Icoana praznicului (foto) Îl are în centru pe Hristos. Fața Sa strălucește mai puternic decât soarele, iar hainele Îi sunt strălucitoare ca lumina. De-o parte și de alta sunt prezenți Moise și Ilie. La picioarele lui Hristos, trei dintre ucenici – Petru, Iacov si Ioan, sunt copleșiți de dezvăluirea slavei dumnezeiești. Lumina văzută de Apostoli pe Tabor a fost însăși slava Dumnezeirii pe care o vor contempla sfinții in viața viitoare.

Dată fiind importanţa sărbătorii, deşi e Postul Adormirii Maicii Domnului, se dă dezlegare la peşte.
Creştinii braşoveni pot sărbători la orice lăcaş de cult, însă, praznicul va fi celebrat în mod special în bisericile care au acest hram, cum este biserica din cartierul Astra, de pe Bulevardul Saturn (de la „Micşunica”).

Tradiții și interdicții

Tradiţia populară fixează în 6 august momentul schimbării meteorologice, a întoarcerii verii cu faţa spre toamnă. Oamenii care se roagă în această zi, pentru a se elibera de o patimă (beţie, tutun etc) se vor vindeca, spune tradiţia.
În ziua praznicului, creştinii nu trebuie să se certe cu nimeni, mai ales cu rudele sau cu prietenii. Tradiţia spune că oricine  încalcă tradiţia va avea parte numai de supărări, până la viitoarea sărbătoare de Probejenie.
Gospodinele trebuie să întâmpine sărbătoarea cu evlavie, să nu spele rufe şi să nu arunce lături în curtea casei în ziua praznicului. În această zi, femeile nu trebuie să se spele pe cap; se spune că cine nu respectă această datină va avea surpriza să nu-i mai crească părul.
În această zi se duc la biserică mere, pere, prune şi mai ales struguri. Recolta aceasta se numeşte „pârga” din struguri. Fructele se duc la biserică pentru a fi sfinţite, apoi se împart credincioşilor care participă la slujba praznicului. Cine are o suferinţă trupească sau sufletească este bine să urmărească zborul berzelor; aşa cum pleacă berzele, tot aşa va pleca şi suferinţa sa.
Sărbătoarea este o zi de hotar între vară şi toamnă. Pentru munca la câmp, este ultima zi când se mai coseşte fânul. Nu mai este bine să te scalzi în apele repezi de munte. Dacă vremea este însorită şi plăcută, vom avea o toamnă îmbelşugată. În schimb, dacă plouă, ne întâmpină o toamnă mohorâtă şi iarna va fi aspră, cu multă zăpadă. Tot în această zi, tradiţia populară aminteşte că este bine să evităm călătoriile. 
Totodată, apicultorii cred că această sărbătoare este un bun prilej pentru aducerea stupilor acasă în vederea evaluării producţiei de miere, întrucât florile nu mai au dulceaţa şi aromele primăverii. Din ziua sărbătorii de Pobrejean începe să se obrojească (să se îngălbenească) frunza codrului şi iarba câmpului.