Delicte

Cooperare internațională, pentru salvarea a două tinere exploatate sexual în Marea Britanie

  • prostitutie_3.jpg

Două tinere din România care erau exploatate sexual pe teritoriul Marii Britanii au fost salvate în urma unei operațiuni de salvare desfășurate de polițiști, iar făptașul a fost condamnat la 11 ani și 8 luni de închisoare.

Polițiștii români au obținut în martie informații cu privire la situația celor două tinere și au solicitat sprijinul colegilor din Marea Britanie.

„Polițiștii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – Brigada de Combatere a Criminalității Organizate București – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, în baza informațiilor obținute cu privire la situația de risc și exploatare a două tinere românce, pe teritoriul Marii Britanii, au transmis cu operativitate aceste date autorităților britanice prin intermediul canalelor de cooperare polițienească internațională, în vederea verificării situației și salvării celor două victime. Operațiunea de salvare desfășurată de polițiștii din Leeds a condus la arestarea unui bănuit, cetățean român și eliberarea celor două victime, ce ar fi fost exploatate sexual de acesta”, au precizat, astăzi, reprezentanții Poliției Române.

Din cercetări a reieșit că tinerele ar fi fost recrutate din România, fiind ulterior transportate în Marea Britanie, unde ar fi fost obligate prin amenințări și violență să practice prostituția, fiind cazate în diverse locuri.
Persoanele cu care victimele ar fi fost obligate să întrețină relații sexuale contra unor diferite sume de bani ar fi fost racolate prin intermediul unor anunțuri postate de către cel în cauză.

Foto – arhivă / caracter ilustrativ


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button