BRAȘOV. Un milion de kg de gunoaie. Fosta rampă de deșeuri a Făgărașului a fost închisă
După lucrări care au durat 22 de luni, fosta rampă de deșeuri a Făgărașului de pe Dealul Galațiului a fost închisă definitiv, a anunțat primăria municipiului.
Până în anul 2016, când a fost sistată depozitarea, la această rampă au fost depuse un milion de kilograme de gunoaie, iar suprafața depozitului era, inițial, de 4 ha. Prin lucrările de închidere, care au inclus și reconfigurarea corpului depozitului, terenul a fost restrâns la 2,3 ha, iar pe această suprafață a fost însămânțată gazon. De asemenea, suprafața a fost împrejmuită cu gard și au fost plantați aproximativ 350 de salcâmi, urmând să fie sădiți încă 200 de puieți. Proiectul de închidere a inclus construirea unui drum cu o lungime de 53 m și o alee perimetrală, accesul fiind permis doar persoanelor autorizate.
Au mai fost realizate o gură de deversare în lungime de peste 500 de m pentru colectarea apelor meteorice, trei puțuri de monitorizare a apei freatice, un sistem de monitorizare pentru tasări, cu patru martori pentru toate punctele cardinale, un sistem de colectare a biogazului cu 14 analizatoare, etanșarea de suprafață în șase straturi și un zid de sprijin. De asemenea, au fost construite un sistem de ape pluviale prevăzut cu decantor și filtru, un șanț pentru descărcarea apelor pluviale pe toată lungimea superioară a depozitului și rigole pe toată lungimea inferioară.
„Am reușit să închidem definitiv, să sigilăm și ecologizăm fosta rampă cu deșeuri. Făgărașul contribuie astfel la îndeplinirea obligațiilor pe care România și le-a asumat în fața Comisiei Europene. Terenul nu va fi folosit în următorii 30 de ani pentru a se putea reface și vor fi efectuate analize periodice privind factorii de mediu”, a declarat primarul Gheorghe Sucaciu.
Procesul de închidere a gropii de gunoi a fost monitorizat de Garda de Mediu Brașov, iar post-monitorizarea va fi asigurată de Primăria Făgăraș în următorii de 30 de ani. Investiția are o valoare de aproximativ 7 milioane de lei, aproape 90% fiind suportată de către Administrația Fondului pentru Mediu, iar restul din bugetul local al municipiului.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.