Sport

UPDATE. Atacant BRAȘOVEAN la Universitatea Craiova?!… PIERDERE și pentru FC Brașov!

  • rusu_3.png

UPDATE. Marko Pigliacelli, portarul italian al Universității Craiova, este la un pas de un transfer la Palermo, în Serie B. Astfel, cum antrenorul Laszlo Balint avea doar un portar pe care se baza în stagiunea ce stă să înceapă, Laurențiu Popescu a fost adus de urgență de la FC Brașov, unde fusese împrumutat. Prin urmare, tehnicianul Dan Alexa a cerut, imperativ, achiziționarea unui goalkeeper de valoare la gruparea „galben-neagră”, Daniel Mutu fiind singurul cu experiență în acest moment.

………………………………………………………………………………………………….

Cu câteva zile înainte de startul noului sezon al Ligii 1, CS Universitatea Craiova este pe cale să-l transfere pe atacantul Jovan Markovic la Steaua Roșie Belgrad (presa locală a avansat suma de un milion de euro), astfel că antrenorul Laszlo Balint caută un înlocuitor.

Varianta găsită de Balint, un brașovean ca și el, este Bogdan Rusu (foto), atacantul echipei din Mioveni. În vârstă de 32 de ani, Rusu a jucat la Ghimbav în sezonul 2008-2009, a trecut și pe la FC Brașov în stagiunea 2015-2016, cota sa pe Transfermarkt fiind, acum, de 500.000 de euro.

Pentru a-l avea pe Rusu, conducerea Universității Craiova l-a oferit la schimb pe mijlocașul Ionuț Vână, însă Mioveniul îl vrea pe Dan Nistor, plus o sumă de bani pentru a fi de acord cu mutarea.  


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button