DE CE au atacat rechinii oameni în Hurghada?!..
Au început să apară în spațiul public o serie de explicații privind atacul rechinilor asupra oamenilor în stațiunea egipteană Hurghada, după ce s-a relatat că (și) o româncă, aflată în vacanță, a fost ucisă – O româncă de 40 de ani a fost ucisă de rechin
Cristina Ramses, ghid turistic local, a relatat pentru PRO TV: „Este puțin șocant faptul că tocmai un rechin s-a aventurat la o apă de adâncime foarte mică și mai ales în zona recifului să atace. Din câte am înțeles de la autorități, nici nu ar fi specii foarte periculoase în acea zonă. Apa este foarte mică, este o zonă cu recif… S-ar fi dus după cadavrele animalelor care ar fi fost aduse în zona golfului și, automat în căutare de hrană, fiind destul de multe animale decedate, animal fiind, vă dați seama că el nu a mai realizat faptul că este om. Rechinii în general nu vânează oameni, pentru că nu mănâncă”.
Cei din Hurghada au menționat că în urmă cu aproximativ o lună un vas cu peste 16.000 de oi, plecat din Sudan, s-a scufundat în Marea Roșie. Cadavrele animalelor au fost purtate de curenți aproape de mal, iar rechinii au plecat după acestea.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.