Expres

Primăria BRAȘOV: Încep reparațiile străzilor cuprinse în Lotul 1

  • IMG-20220607-WA0002_297394.jpg

Primarul Brașovului, Allen Coliban, a anunțat astăzi semnarea cu SC Valdek Impex SRL a contractului subsecvent pentru reparații străzi – lotul 1.

În acest lot sunt cuprinse străzile din cartierele Scriitorilor, Florilor, Craiter, Triaj, Tractorul, Bartolomeu, Blumăna, Stupini, precum și străzile cuprinse în zona Griviței – Mircea Cel Bătrân – Aurel Vlaicu -13 Decembrie și cele cuprinse în zona 13 Decembrie – Victoriei – Hărmanului – Gării.

Valoarea acestui contract, valabil până în data de 31 decembrie 202c2, este de 15, 5 milioane de lei.

Valdek Impex este cea de a treia firmă din acordul cadru pe care Municipalitatea l-a semnat în 2019 pentru o perioadă de 4 ani. Decizia de a semna contractul subsecvent cu această companie a fost luată după ce, la începutul anului, firma Eurostrada a refuzat să semneze contractul subsecvent, iar cea de a două firmă din acordul cadru, Morani Impex, cu care primăria a semnat contractul subsecvent în luna mai, a solicitat denunțarea acestuia în luna iunie, potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea.

Lucrările ar urma înceapă în iulie, după ce Valdek Impex va depune garanția de bună execuție și va prezenta planurile pentru managementul de trafic pe străzile cuprinse în programul de reparații străzi.

Primele străzi din Lotul 1 pe care se va interveni sunt: Brândușelor (tronsonul cuprins între Alexandru Vlahuță și Zizinului; tronsonul din Florilor a fost reabilitat de Morani Impex), reabilitare carosabil și trotuare; Iasomiei și Ovidiu – carosabil și trotuare; Buzești, Grigore Ureche, Lanurilor, Agricultorilor – carosabil și str. Ghe. Doja – trotuare; str. Nicolae Labiș – carosabil; Crinului, Lalelelor, Salviei, Lămâiței – zona pasajului Zizin și Micșunelelor – reabilitare carosabil și trotuare; str. Brândușelor 92 – 96, în spate la ITC, carosabil și trotuare. Pe lotul II, asocierea dintre SC Recon SA și SC RS Activ continuă lucrările de reparații. Astăzi se lucrează la reparații cu decapare mecanizată pe str. Carierei, la amenajarea de alei în cartierul Noua, precum și lucrări de reparații și întreținere pe străzile Mică și Memorandului.

Lucrările de întreținere și reparații străzi sunt împărțite în două loturi, astfel:

– Lotul I, SC Valdek Impex: – Străzile din partea nordică, delimitate de str. Zizinului, Toamnei, M. Kogălniceanu, Iuliu Maniu (sector Hidromecanica – str. Al.I.Cuza), str. Al. I. Cuza, Avram Iancu, str. Stadionului (sector str. Avram Iancu – str. Lungă), Calea Făgărașului.

În Lotul I se includ toate elementele geometrice ale străzilor Zizinului, Toamnei, M. Kogălniceanu, inclusiv intersecțiile.

-Lotul II, asocierea dintre SC Recon SA și SC RS Activ: – Străzile din partea sudică, delimitate de str. Zizinului, Toamnei, Kogălniceanu, Iuliu Maniu (sector Hidromecanica – Al. I. Cuza), Al. I. Cuza, Avram Iancu, Stadionului (sector Avram Iancu – str. Lungă), Calea Făgărașului.

În Lotul II se includ toate elementele geometrice ale străzilor: Iuliu Maniu (sector Hidromecanica – str. Al. I. Cuza), str. Al. I. Cuza, Avram Iancu, Stadionului (sector str. Avram Iancu – str. Lungă), Calea Făgărașului, inclusiv intersecțiile.

Detalii despre lucrările de reparații străzi – AICI.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button