Sport

Ce buget are FC BRAȘOV?!…

  • euro_3.png

Nici acum nu s-a anunțat oficial ce buget are FC Brașov pentru sezonul 2022-2023 de Liga 2 și cât din acesta (mai) este suportat de Primărie.

La negocierile avute de Sebastian Bădulescu, consilier local PNL, cu Dani Coman pentru ca acesta să lase FC Hermannstadt și să vină la FC Brașov pe post de președinte ar fi fost avansată suma de 2,5 milioane de euro, menită să-i propulseze pe „galben-negrii” în Liga 1.

Cum Dani Coman a decis să rămână conducător la Sibiu, după îndelungi căutări a fost adus Marian Mitran președinte la FC Brașov, iar Dan Alexa este pe cale să semneze ca antrenor principal – FC BRAȘOV. Ajunge antrenor în Liga 2, deși a ratat barajul de promovare…

Nu se știe, însă, care sunt noile obiective ale FC Brașov, în condițiile în care nu există, la momentul actual, jucători pentru a alcătui un prim „11”, majoritatea fiind la final de contract. În plus, așa cum am repetat obsesiv, toți aceștia nu au fost plătiți din februarie, deși în Consiliul Local s-a votat demult transmiterea a 800.000 de euro (tranșa a doua din bugetul de 1,5 milioane de euro aprobat pentru sezonul trecut) în conturile clubului. 

Apoi, așa cum a transmis odată Bădulescu, așteptăm ca noul președinte Mitran să găsească sponsori pentru a acoperi… 40% din bugetul FC Brașov – FC BRAȘOV. Președintele Mitran, rol în… „Misiune Imposibilă”!, care plutește într-o incertitudine cu destule semne de întrebare.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button