Pensionar la 51 de ani cu zeci de mii de lei pensie
Bogdan Liciu, fostul prim-adjunct al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție are o pensie de 26.000 de lei pe lună. Magistratul și-a depus dosarul de pensionare în 29 aprilie 2022, decizia fiind emisă de Casa teritorială/sectorială de pensii Sector 1 București la data de 8 mai 2022. Astfel, Bogdan Liciu, în vârstă de 51 de ani, va avea o pensie lunară netă de 26.000 lei (baza de calcul utilizată la stabilirea pensiei de serviciu a fost de 32.500 lei), scrie luju.ro.
El va încasa însă în continuare și salariul de judecător la Curtea Constituțională. Potrivit sursei citate, acesta ar fi de 23.000 de lei. Magistratul va încasa lunar 49.000 de lei, adică 9800 de euro.
Asta în condițiile în care în România, valoarea unui punct de pensie este de 1.586 de lei. Potrivit documentelor oficiale, 3,3 milioane de pensionari încasează lunar sub 2.000 de lei.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.